DiCaprio, planuri îndrăzneţe. Actorul ar vrea să-l joace pe Vladimir Putin

de Cristina Grigore în 18 Ian 2016
Actorul s-a arătat interesat şi de alte figuri proeminente din istoria Rusiei - Lenin şi Rasputin

Speranţele lui Leonardo DiCaprio legate de un mult dorit premiu Oscar sunt zilele acestea o constantă în discuţiile presei şi ale fanilor, însă, chiar dacă rolul din The Revenant nu îi va aduce onoranta statuetă, actorul este hotărât să impresioneze cu orice preţ, pe viitor.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Welt, starul a declarat că este interesat să-l joace pe Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse. „Putin ar fi chiar, foarte, foarte interesant. Mi-ar plăcea să-l interpretez”, a punctat DiCaprio într-unul din răspunsurile legate de viitoarele roluri.

„Cred că ar trebui să existe mai multe filme despre istoria Rusiei, pentru că are multe poveşti demne de Shakespeare. Iar acest lucru este fascinant pentru un actor”, a mai spus el, numind alte câteva figuri pe care ar dori să le portretizeze – Lenin şi Rasputin.

DiCaprio a menţionat că l-a întâlnit pe actualul lider de la Kremlin în 2010, la Forumul Internaţional pentru protecţia tigrilor de la Sankt Petersburg. „Fundaţia mea are mai multe proiecte ce vizează sprijinul financiar în protejarea acestor feline săbatice [tigrii siberieni]. Am discutat [atunci] cu Putin doar despre aceste animale extraordinare, nu despre politică”, a mai explicat el.

Actorul a obţinut săptămâna trecută un Glob de Aur pentru rolul principal din The Revenant şi este nominalizat la Oscar cu aceeaşi partitură.

Exploreaza subiecte similare:

leonardo dicaprio, actor, The Revenant

Alte știri din cinema

3 titluri de neratat de pe platforma FOCUS+, anterior numită Focus Sat app

Platforma Focus Sat app și-a schimbat numele în FOCUS+! Pentru a sărbători această transformare, am pregătit trei titluri de seriale și filme esențiale pentru orice cinefil, pe care le poți vedea cu un abonament la reducere.

Noile filme Avengers, amânate şapte luni

Doomsday şi Secret Wars se lansează în decembrie 2026 şi 2027

În sfârşit ecranizarea pe care Contele de Monte-Cristo o merită?

Britanicul Sam Claflin interpretează rolul titular într-o miniserie de opt episoade

Debutul regizoral al actriței Kristen Stewart, primit cu aplauze la Cannes

The Chronology of Water, primul film regizat de Kristen Stewart pare să devină rapid atât un favorit al fanilor, cât și al criticilor, având premiera în cadrul secțiunii Un certain regard

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Simplu_Florian pe 18 ianuarie 2016 14:56
Inca o stire confuza marca Cinemagia. Cine aproba stirile voastre? Eu voi presupune ca intervievatorul publicatiei germane a spus-o intr-o maniera glumeata si Di Caprio a raspuns in acelasi spirit. Chiar daca a vorbit serios, aceasta nu e material de stire, este doar informatie de umplut site-ul. Nu exista absolut niciun plan de productie a unui film despre Putin. Va rog mult, Cinemagia, filtrati un pic informatia inainte sa o publicati.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells