Dominic Sessa, rol proeminent într-un biopic despre un chef celebru

de Ştefan Dobroiu în 14 Aug 2024
Apariţia sa din excelentul The Holdovers l-a transformat pe Sessa într-unul din cei mai căutaţi tineri actori de la Hollywood

Dominic Sessa trăieşte visul care face mii şi mii de tineri să ia an de an Hollywood-ul cu asalt: rolul său principal din The Holdovers (cronica noastră entuziastă aici) i-a deschis lui Sessa o mulţime de uşi. Actorul a filmat deja două lungmetraje şi acum filmează pentru Now You See Me 3, dar cel mai proeminent nou rol al său abia a fost anunţat: Sessa îl va interpreta pe celebrul chef, scriitor şi prezentator de show-uri culinare Anthony Bourdain în primul film biografic despre viaţa sa, Tony.

Bourdain a devenit o celebritate peste noapte după publicarea cărţii Kitchen Confidential: Adventures in the Culinary Underbelly, în care descrie atmosfera din bucătăriile marilor restaurante din Manhattan şi câte sacrificii personale trebuie să faci pentru a rezista într-o lume atât de competitivă încât jumătate din restaurante dau faliment în mai puţin de un an de la deschidere.

Cunoscut şi pentru show-ul său culinar Anthony Bourdain: No Reservation (oare câţi români s-au enervat maxim văzând episodul despre ţara noastră difuzat în 2008?), Bourdain a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume în iunie 2018, când s-a sinucis spânzurându-se într-un hotel francez în timpul filmărilor la un alt show al său, Parts Unknown.

Având în vedere vârsta lui Sessa, Tony va explora cel mai probabil anii de început ai lui Bourdain. Filmul este produs de compania Star Thrower, cunoscută şi pentru King Richard, biopic-ul care i-a adus lui Will Smith primul Oscar din carieră (într-o gală Oscar mai memorabilă pentru celebra palmă dată de actor lui Chris Rock). Cel mai probabil Tony va avea premiera în 2025.

Foto: Dominic Sessa în The Holdovers.

Exploreaza subiecte similare:

Dominic Sessa, Anthony Bourdain, The Holdovers, Now You See Me 3, King Richard

Alte știri din cinema

Contele de Monte-Cristo, cel mai nominalizat film la premiile César

Aşa-zisele Oscaruri franceze pariază şi pe Iubire fără limite şi Emilia Perez

ASUS Zenbook A14 (UX3407): descoperă noua lume a Inteligenței Artificiale

Laptopurile nu mai sunt de mult privite ca simple instrumente de lucru, devenind partenerii noștri de zi cu zi, ajutându-ne să ne conectăm din orice locație, sprijinindu-ne creativitatea și sporind productivitatea cu fiecare nouă generație.

Finn Wolfhard, despre ultimul episod Stranger Things: "A fost un moment ca în Toy Story 3, când te desparţi de jucării"

Ultimul sezon al serialului, de opt episoade, se va lansa în cursul acestui an

The Brutalist, lansat şi în România

Unul dintre cele mai lăudate filme ale anului trecut se va putea vedea pe marile ecrane în februarie

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells