Dr. House şi Loki vor juca într-o producţie TV cu spioni

de Cristina Grigore în 7 Oct 2014
Hugh Laurie şi Tom Hiddleston au fost numiţi protagoniştii lui The Night Manager, adaptare a unui roman de John le Carré

The Hollywood Reporter anunţă dezvoltarea unui proiect TV ce va avea la bază romanul poliţist/de spionaj al lui John le Carré, a cărui acţiune este plasată după încheierea Războiului Rece şi care urmăreşte o acţiune de spionaj al cărei scop este de prinderea unui criminal cu rază de acţiune internaţională. Protagoniştii acestei aventuri vor fi actorii Hugh Laurie, starul din House M.D. şi Tom Hiddleston, interpretul lui Loki în filmele Marvel Thor şi The Avengers.

Serialul, produs sub egida BBC, se află în căutarea unui co-producător american, producţia filmului urmând să aibă loc tot în Statele Unite.

The Night Manager urmăreşte aventurile lui Jonathan Price, un soldat britanic ce devine managerul de noapte al unui hotel luxos. Pine ajunge astfel să o întâlnească pe Sophie, de origine franco-arabă, o cunoscută a lui Richard Onslow Roper, un dealer de arme ce a activat pe piaţa neagră de armament şi a câştigat astfel o avere colosală. Dar Sophie este ucisă, iar Pine, mânat de răzbunare, devine agentul unei operaţiuni secrete de prindere a lui Roper.

Serialul va fi adaptat de scenaristul lui Hanna, David Farr. The Night Manager va fi pentru Laurie primul rol TV major după cel din House, serial care a ajuns la final în 2012. Ultimul rol pentru televiziune al lui Hiddleston a fost cel din producţia BBC Two, the Hollow Crown, încheiat tot în 2012.

Exploreaza subiecte similare:

Hugh Laurie, Tom Hiddleston, The Night Manager, actor

Alte știri din cinema

Regizorul Emmanuel Courcol despre Fanfara: "Nu am vrut să fac un basm"

Regizorul vorbeşte cu Cinemagia despre muzică, destin şi depăşirea propriei condiţii

Supereroul Marvel pe care James Gunn a refuzat să-l includă în seria Gardienii galaxiei

Cu toate insistenţele producătorilor, regizorul nu a cedat

CSI: Vegas Sezonul 3 revine pe AXN din 23 iunie. Crime, mistere și personaje legendare în Orașul Păcatului

Fanii genului crime au motive serioase de entuziasm vara aceasta. CSI: Vegas, continuarea modernă a celebrului CSI: Crime Scene Investigation, revine cu sezonul 3, în premieră pe AXN, din 23 iunie, de la ora 21:00.

Wonder Woman se întoarce, dar cine o va interpreta?

Un nou lungmetraj cu Femeia Fantastică este în stadii incipiente de dezvoltare

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells