Au stat la cârma unora dintre cele mai apreciate producții cinematografice – de la comedii trăsnite precum The Big Lebowski (locul 134 în topul 250 al IMDB) până la drame impresionante precum No Country for Old Men (cu patru Oscaruri la activ). Frații Coen s-au făcut remarcați și în acest an cu drama plasată în lumea muzicii Inside Llewyn Davis - un titlu des întâlnit pe listele posibililor nominalizați la Oscaruri - și nu au de gând să se oprească aici. Au deja în lucru un nou proiect, Hail Caesar, despre care au vorbit recent în interviul acordat site-ului Thompson on Hollywood.
Filmul are la bază o idee mai veche a celor doi scenariști și regizori, o poveste despre un idol al filmelor anilor ’20 care urmează să facă un film despre Roma antică. Planul este să îl plaseze în rolul central pe frecventul lor colaborator, George Clooney. Deși restul detaliilor legate de scenariu și producție sunt încă în dezvoltare, este foarte posibil să vedem în Hail Caesar și alți actori celebri apăruți anterior în filmele celor doi Coen (cum ar fi Jeff Bridges, Steve Buscemi sau Frances McDormand).
Părerea ta
Spune-ţi părerea