E oficial! Tarsem Singh va regiza Albă ca Zăpada

de Cristina Grigore în 2 Nov 2010
E oficial! Tarsem Singh va regiza Albă ca Zăpada

După ştirea de acum câteva zile despre Snow White and the Huntsman, primim veşti şi despre una din celelalte producţii cu Albă ca Zăpada aflate în pregătire. The Wrap ne informează că regizorul Tarsem Singh (cunoscut pentru The Cell, dar mai ales The Fall), aflat de ceva vreme în discuţii cu Relativity Media, a încheiat contractul pentru a regiza The Brothers Grimm: Snow White (deşi titlul nu e final).

Scenariul a fost adaptat de Melisa Wallack (care a mai scris doar Bill) şi este descris de producătorul Brett Ratner drept unul îndrăzneţ şi adaptat timpurilor noastre. Nu va fi chiar povestea pe care o ştim cu toţii, piticii nu mai sunt mineri, ci tâlhari, cu care Albă ca Zăpada se aliază pentru a salva regatul tatălui său de mama vitregă cea rea. Ratner mai menţionează şi un dragon şi elemente de comedie pentru filmul ce va fi realizat în 3D.

O dată cu găsirea unui regizor, probabil că acum vor începe căutările pentru o actriţă pentru rolul Albei ca Zăpada. Deşi umbla zvonul că Natalie Portman ar fi curtată pentru acest rol, iar Relativity încă nu a renunţat la idee, se pare că Tarsem ar dori să aleagă o actriţă necunoscută pentru rolul principal.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rizea.alex70 pe 2 noiembrie 2010 09:41
E o veste buna...sa vedem ce va iesi din filmul asta...:P
Andu pe 3 noiembrie 2010 08:43
Eu o vreu pe Nina Dobrev, pt ca este foarte frumoasa si chiar seamana cu Alba ca Zapada.
cetateanu pe 3 noiembrie 2010 17:20
Au facut la versiuni ale povesti Albă ca Zăpada dar tot originalul ramane la putere dupa parerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells