Regizorul Justin Lin a început deja filmările la cel de-al şaselea film al celebrei serii de acţiune cu maşini, The Fast and The Furious. Conform publicaţiei Daily Mail, distribuţia peliculei s-a îmbogăţit recent cu o atrăgătoare figură feminină, fotomodelul britanic Clara Paget.
Ea va intra în pielea unui personaj seducător, plasat chiar în centrul acţiunii, dotată în plus cu remarcabile talente de „pistolar”. Se pare că filmul va continua acţiunea din Fast Five, în care personajele interpretate de Vin Diesel, Paul Walker şi Jordana Brewster sunt fugari, cu musculosul poliţist jucat de Dwayne Johnson pe urmele lor.
Momentan, nu au fost publicate detalii în legătură cu scenariul noului film. Din informaţiile anterioare, ştim că Gina Carano (luptătoarea devenită eroină de acţiune) îşi va uni forţele cu personajul lui Johnson , însă nu şi dacă nou-introdusa în scenă va fi de partea poliţiştilor sau a hoţilor de maşini. Va fi primul rol notabil din cariera de actriţă a lui Paget, care a apărut până acum în partituri minore, precum cea a ospătăriţei din Johnny English Reborn.
Din distribuţia filmului s-a zvonit ca va face parte şi Rihanna, în rol de villain, însă partitura ei nu a fost încă confirmată. Lansarea lui The Fast and the Furious 6 va avea loc pe 24 mai 2013.
Părerea ta
Spune-ţi părereasa nu strice filmul care se anunta foarte frumos..cu o distributie de exceptie