Fenomenul Intouchables

de Ştefan Dobroiu în 3 Mar 2012
Fenomenul Intouchables

S-a lansat pe ecrane în noiembrie, iar de atunci milioane de francezi au dat năvală în cinema să vadă (sau să revadă) Intouchables, una dintre comediile cel mai bine primite în Franţa din toate timpurile. Află din materialul de mai jos despre ce e vorba în filmul regizat de Eric Toledano şi Oliver Nakache, apreciat atât de spectatori, cât şi de critică, dar şi care sunt cele două filme franceze cu un număr mai mare de spectatori decât Intouchables.

Ca să-ţi dai seama mai bine de succesul comediei, un film românesc ar trebui să vândă şase milioane de bilete pentru a se bucura de aceeaşi popularitate. În ciuda faptului că Intouchables nu a avut parte de o promovare elaborată, comedia a reuşit să întreacă cel mai mare succes anterior al lui 2011, Rien à déclarer, în doar câteva săptămâni. Şi numărul de ecrane pe care a fost lansată nouă premieră a fost mai mic: 500, faţă de peste 1000 în cazul hit-ului cu Dany Boone în rolul principal. Popularitatea fenomenală a lui Intouchables a făcut ca numărul de ecrane să fie mărit tot mai mult pe parcursul săptămânilor ce au urmat lansării...

Vorba aceea că e bine să combini umorul şi emoţia pentru a ajunge la inimile spectatorilor găseşte o nouă dovadă în producţia franceză, care spune povestea prieteniei insolite dintre un energic "derbedeu", Driss (Omar Sy), şi Philippe (François Cluzet), un aristocrat imobilizat în scaunul cu rotile. Nimic nu poate fi mai diferit decât lumile celor două personaje: Driss trăieşte la colţ de stradă, printre băieţi de cartier certaţi cu legea, iar din biografia sa nu lipseşte nici o jumătate de an petrecută la închisoare. Muzica pop îi ritmează paşii, glumele fără perdea vorbele, iar femeile frumoase ar face bine să se păzească dacă îi atrag atenţia.

Philippe în schimb trăieşte într-o somptuoasă reşedinţă pariziană, un adevărat palat, ascultă Bach, adoră opera şi este îngrijit zilnic de o armată de infirmiere şi asistenţi. Cel mai aproape de sexul frumos s-a aflat în ultimii ani datorită unei relaţii epistolare cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa lui. La Driss totul e fizic, imediat, intens, la Philippe intelectualizat, lent, savurat cu rafinament şi, în acelaşi timp, cu o acută lipsă de speranţă...

Ciocnirea celor două universuri este un adevărat foc de artificii, iar beneficiarul absolut nu sunt progatoniştii, ci spectatorul. Energia nestăvilită a lui Driss şi mai ales francheţea sa lipsită de menajamente ia pe nepregătite mediul scorţos şi prăfuit al lui Philippe, iar de aici publicul nu trebuie decât să se aştepte la hohote de râs. Mai mult decât o serie de gaguri, filmul este emoţionant şi datorită paradoxului reprezentat de Philippe: un om care are practic totul, în afară de cel mai elementar drept, acela de a se deplasa oriunde vrea. Şi totul este foarte relativ, căci handicapul fizic al lui Philippe este dublat de handicapul social al lui Driss, forţat să se descurce la limita legalităţii.

Interesant este faptul că Intouchables este inspirat de fapte petrecute în realitate. Regizorii au avut ideea filmului după vizionarea unui documentar, A la vie, à la mort, care prezenta cazul unui tânăr imigrant din suburbii angajat să se ocupe de un bărbat tetraplegic, Philippe Pozzo di Borgo. Vizionarea a avut loc în 2004, iar regizorii au aşteptat, iată, şapte ani, pentru a scrie şi realiza comedia. La sfârşitul filmului au inserat şi un cadru cu cei doi prieteni de nedespărţit aflaţi la originea amuzantelor aventuri de pe marele ecran...

Succesul de casă a fost dublat şi de unul de critică, iar surpriza cea mare a venit chiar săptămânile trecute, când Omar Sy a câştigat trofeul Cesar, Oscarul franţuzesc, pentru Cel mai bun actor. Succesul lui Sy a fost o surpriză de proporţii, pentru că toată lumea se aştepta ca Jean Dujardin, protagonistul din The Artist, va lua trofeul. Poate că a fost învins acasă, dar Dujardin n-ar trebui să se supere din moment ce câteva zile mai târziu câştiga Oscarul pentru Cel mai bun actor.

Cu 19,15 milioane de bilete vândute, Intouchables se clasează pe locul doi în topul celor mai populare filme franceze recente, top dominat de mega-succesul Bienvenue chez les Ch'tis, comedia lui Dany Boon văzută de peste 20 de milioane de spectatori. Dacă se ţine cont de procentul de francezi care au vizionat filmul, ambele comedii sunt întrecute de clasicul La grande vadrouille/Marea hoinăreală, cu Louis de Funès şi Bourvil, savurată în 1966 de 17,2 milioane de francezi. Timp de 32 de ani La grande vadrouille a fost cel mai mare succes de casă din istoria Franţei: în 1998 este întrecut de Titanic, cu peste 20 de milioane de bilete vândute...

Aşa cum face de obicei, Hollywood-ului nu putea sta departe de un umor atât de spumos şi popular precum cel din Intouchables. Compania de producţie Weinstein, care a produs şi Artistul, a cumpărat drepturile pentru un remake american. În acest moment nu se ştie când ar putea apărea acesta şi cu ce actori în rolurile principale.

Poţi vedea mai jos trailerul lui Intouchables, cu subtitrare în limba engleză:

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 3 martie 2012 17:24
Incredibil, e incredibil cum pot copia americanii totul, doar pentru ca nu au chef sa vada filme subtitrate..... am pierdut sirul comediilor frantuzesti refacute, nici macar una nu s-a ridicat la nivelul originalului si doar cateva au fost vizionabile.
mihaela_11 pe 3 martie 2012 20:07
chiar! ...dar nu pot sa le dubleze in "americana" , pur si simplu ? sau trebuie sa-si vada actorii lor ca sa inteleaga filmul ? ....sau ....?
Han_Solo pe 8 martie 2012 14:39
Spre deosebire de americanii astia care copiaza, unii romani ca si "cocalaru" de laurentzyiu (dupa modul in care si-a scris nick-ul e clar cocalar) ar trebuii sa se informeze putin inainte sa scrie tampenii pe net. Seria Taxi e formata din 4 filme, toate frantuzesti, toate cu acelasi actor in rol principal(Samy Naceri). Tu confunzi Taxi cel american aparut in 2004 cu Queen Latifah in rol principal (cu ce actori a avut in distributie era clar ca va fi un film prost) ca si o continuare a primelor 3. Taxi 4 a aparut in 2007 aand ca scenarist tot pe Luc Besson. In alta oridine de idei, nu va forteaza nimeni sa va uitati la filmele americane, in special la remakuri. Ramaneti cu varianta frantuzeasca si gata, toata lumea e Happy. Se stie de cand cinematografia ca americanilor nu le prea place sa vizioneze filmele straine. PS: nu toate remake-urile sunt mai slabe decat originalul. Exemplu: The Girl With The Dragon Tattoo varianta SUA este mult mai buna decat cea Suedeza. Sau mai rog, asta e mai degraba o ecranizare noua decat un remake.
DragonMaster pe 4 martie 2012 13:20
Este cel mai bun film francez vazut de mine dupa Le fabuleux destin d'Amélie Poulain.
777L pe 4 martie 2012 18:49
multumesc Cinemagia de acest articol, superb filmul.... imi era atat de dor de un film francez, mai astept si alte recomandari europene!
xerses pe 4 martie 2012 22:27
Ma voi uita si eu la film dupa un astfel de articol.
olivian210 pe 4 martie 2012 23:38
filmul este extraordinar l-am vazut acum 2 saptamani se vede ca era nevoie de un astfel de articol ,astfel incat cinefilii sa vada un film deosebit.bine ca suntem invadati de toate prostioarele americane
alex_il_fenomeno pe 12 martie 2012 18:31
chiar mi-a trezit curiozitatea . sa vedem ce e de el .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells