19 scurtmetraje din 15 țări vor fi văzute la următoarea ediție a Festivalului de Film Horror&Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august la Biertan, județul Sibiu. Filmele vor fi împărțite în trei calupuri și vor rula de joi până sâmbătă de la ora 22.00, la cinema Vertigo. Cinefilii vor face o excursie printre legendele, angoasele și coșmarurile lumii. Vor descoperi cum e cu oamenii-țap în Canada, până unde merge gelozia în Germania, cum se simte paranoia în Italia, și cât de curioase sunt florile din Indonezia. Vor mai afla și povestea unei toalete magice din Taiwan, cum se salvează o prințesă pe repede-înainte în Olanda, dar și cum faci rost de hârtie igienică în timpul unei apocalipse cu zombie.
Dintr-un total de peste 1350 de scurtmetraje înscrise, selecționerul și criticul de film Cătălin Mesaru a ales cu greu 19. „A fost o sarcină absolut rudă cu nebunia să aleg doar câteva scurtmetraje pentru cele trei calupuri. Au rămas extrem de multe pe dinafară. Short list-ul inițial conținea 135 de titluri. Din păcate, însă, niciunul dintre aceste 19 scurtmetraje nu este românesc, românii nu sunt încă frate cu horror-ul, se pare. Sper ca la anul să fac slalom prin măcar 10-20 de titluri autohtone și să-mi pun probleme apropo de câte scurtmetraje horror românești sunt prea multe într-un calup“, spune Cătălin Mesaru.
Lista completă a filmelor selecționate este:
#1
Pasiune, regia Arthur Vernon (Franța) - Niște oameni de știință sunt paralizați. Există doar un singur antidot.
Orăcăit, regia Matt Barrett (SUA) - O poveste despre broaște și despre răzbunare.
Cercul negru, regia Hasan Can Dagli (Turcia) - Un grup misterios organizează un eveniment special într-un conac abandonat.
Scurtuț, dar drăguț, regia Junaid Chundrigar (Olanda) - Un tânăr erou are foarte puțin timp la dispoziție pentru a salva prințesa.
Asura, regia Won Chan Song (Corea) - Într-un canal, lucruri ciudate i se întâmplă unei fetițe.
8, regia Irina Guivan (Rusia) - Un bărbat este condamnat să repete același moment pentru eternitate.
#2
Holy F__k, regia Chris Chalklen (Anglia) - Tensiunea erotică dintre un preot și un demon atinge cote maxime.
Oh-bey, regia Gloria Abigail Haryono (Indonezia) - O floricică foarte curioasă se hotărăște să scape din seră.
Rosalita, regia Luciano de Azevedo (Brazilia) - Un bărbat își dezlănțuie cele mai întunecate dorințe.
Corpuri cerești, regia Tim Aspert, Sebastien Guerrieri (Franța) - Un om de știință încearcă să ia legătura cu soția sa pierdută în spațiu.
Spiritul Aurului, regia Chin-Ta, Chan, Ching-Yun, Ou-Yang (Taiwan) - A fost odată ca niciodată o toaletă magică...
Baie de sânge pe 8mm, SUA, Un coșmar sanglant filmat pe 8mm.
#3
Gelozie, regia Matthias Wissmann (Germania) - Înnebunită de gelozie, o tânără va deveni coșmarul bărbatului pe care-l iubește.
Uitare, regia Gabriele Saffioti (Italia) - Atunci când paranoia și izolarea te înnebunesc.
Sub 0°, regia Itai Hagage, Jonathan Gomez (Costa Rica) - Viața este legată spiritual, dar și fizic de natură.
Astă-seară vei muri, regia Sergio Morcillo (Spania) - O tânără e avertizată: „Astă-seară vei muri”.
Fac pe mine de mor, regia Ja Mie Tey (SUA) - Un bătrânel chior se trezește fără hârtie igienică în mijlocul unei apocalipse zombi.
Omul-țap din Kananaskis, regia Tristin Deveau (Canada) - Niște prieteni spun pe rând povești despre omul-țap din Kananaskis
Cele ascunse, regia Joshua Long (Australia) - Unele secrete ar trebui să rămână îngropate pentru totdeauna.
Nu lipsesc de la „Lună Plină” nici petrecerile, jocurile de tip „escape room”, atelierele fantastice sau târgul de produse tradiționale și hand-made. Cinefilii au la dispoziție, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar și un camping modern.
Abonamente (cu sau fără camping inclus): biletmaster.ro: bit.ly/Bilete_LunaPlina2017
Facebook: https://www.facebook.com/LunaPlinaFestival/
Festivalul de Film Horror și Fantastic „Lună Plină” (10 – 13 august) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc. Cu sprijinul: : Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Biertan
Sponsor principal: Staropramen
Parteneri media: Rock FM, Zile și nopți, ARTmania Festival, Cinemagia, ClujLife, Urban.ro, Sub25, Cinefan, Movienews, Orașul Meu, Blogunteer, Obiectiv Media, Art7, Horrorum