Institutul Cultural Român/ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a Culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița (Casa de Cultură „George Motoia Craiu”), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte "George Topîrceanu"), între 18-20 mai, la Botoșani (Cinema Unirea), între 18-21 mai și la Gura Humorului (Casa de Cultură), între 19-21 mai.
În București, Festivalul se desfășoară între 15 - 23 mai, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Cinemateca Union și Cinema Elvire Popesco. Filmul care va inaugura ediția bucureșteană a FFE, pe 15 mai, la sala Auditorium - MNAR, este The Pod Generation, al regizoarei Sophie Barthes, recompensat cu premiul Alfred P. Sloane la Sundance 2023.
27.FFE se va încheia, în oglindă, tot cu distopie, de data aceasta comică - Brian și Charles (Brian and Charles), în regia lui Jim Archer, premiat cu Premiul Publicului la Sundance Film Festival în 2022.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.
„Comunitatea din jurul Festivalului Filmului European se lărgește an de an și devine din ce în ce mai exigentă, ceea ce ne provoacă să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor sale. După ce vom lansa mâine Festivalul la Timișoara, de Ziua Europei, vom explora interesul pentru film european al publicului din orașe în care FFE ajunge pentru prima dată, cum ar fi Oravița, Botoșani și Curtea de Argeș, și vom reveni la Gura Humorului. Am pregătit, împreună cu ambasadele statelor europene și centrele lor culturale, o selecție de filme și un pachet de evenimente conexe care vorbesc despre valorile noastre comune”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, în cadrul conferinței de presă de azi de la sediul ICR.
La conferință au mai participat: Cătălin Olaru (directorul artistic al 27.FFE), Julien Chiappone-Lucchesi (Președintele EUNIC România/Directorul General al Institutului Francez din România), Laurențiu Damian (Președintele Uniunii Cineaștilor din România), iar Laura Napolitano (Vicepreședinta EUNIC România / Directoarea Institutului Italian de Cultură) și Teodora Ana Mihai (ambasadoarea onorifică a acestei ediții FFE) au transmis mesaje video.
Ediția cu numărul 27 a FFE propune un program generos, cu 33 de lungmetraje, dintre care 27 vor fi proiectate în premieră națională și un film în premieră mondială: Cum să fiu mort, dacă-s viu/A Cautionary Tale, noul documentar al Ilincăi Călugăreanu, autoarea foarte popularului Chuck Norris vs. Communism. Filmul spune povestea bârlădeanului Constantin Reliu, declarat decedat de către autorități în timp ce se afla la muncă în Turcia și a încercărilor lui de a-și recăpăta identitatea.
„Ca în fiecare an, festivalul e o mărturie a diversității filmului european. De la comedii feelgood și SF-uri, adică film de gen, la cinema experimental și căutări atât de personale, încât ar putea fi încadrate într-un gen numai al lor, pe toate le regăsim în programul din acest an. Li se alătură producții dedicate noțiunii însăși de diversitate, în toate accepțiunile ei. Ce am păstrat de anul trecut? Dorința de a aduce în fața spectatorilor producții cât se poate de recente, premiate la cele mai importante festivaluri internaționale. Așa se face că publicul din București, Timișoara, Oravița, Curtea de Argeș, Gura Humorului și Botoșani va avea ocazia să vadă în premieră națională filme premiate la Berlin, Veneția, Sundance sau Locarno, multe in ele lansate chiar anul acesta”, a declarat Cătălin Olaru, directorul artistic al FFE
Influența în creștere a inteligenței artificiale în toate domeniile artistice, inclusiv în lumea filmului, este una dintre temele evenimentelor conexe din sfera ediției din acest an a Festivalului Filmului European.
„În sfârșit, nu puteam să nu ținem cont de o realitate din ce în ce mai greu de ignorat: motoarele, tot mai multe și mai performante, de inteligență artificială. Așa l-am descoperit pe Jan Bot, probabil cel mai prolific cineast din lume. La București, îl primim cu brațele deschise pe Pablo Nuñez, unul din părinții acestui bot cu ambiții regizorale, care ne va desluși o parte din intențiile din spatele proiectului și traseul fascinant de la concepție până la moarte simbolică a lui Jan Bot, care a trecut în neființa Internetului în luna martie a acestui an. Împreună, ne întrebăm ce va mai rămâne din film, așa cum îl cunoaștem, când primul cineast din lume va reuși să răzbată prin hățișurile acelui uncanny valley care desparte virtualul de verosimil. Contează procesul de producție sau e mai important produsul final? Poate un robot să transmită emoție așa cum ar face-o un cineast de modă veche, adică în carne și oase? Nu promitem răspunsuri, dar e cert că, la ediția 27 a Festivalului Filmului European, ne punem mai multe întrebări ca oricând”, a explicat Cătălin Olaru.
Continuăm tradiția de a avea un ambasador al Festivalului: un tânăr regizor care ne propune o cheie proprie de descifrare a Europei, prin intermediu cinematografiei. Anul acesta, ambasadorul este regizoarea Teodora Ana Mihai, al cărei documentar Waiting for August a fost câștigător la Karlovy Vary și Hot Docs în 2014, și al cărei prim lungmetraj, La Civil, a fost premiat la Cannes în 2021, în secțiunea Un Certain Regard cu Prix de l'Audace.
„Câteodată, un film se aseamănă unui copil. Și ca proaspăt părinte, și ca regizor, decizia de a-l concepe nu e una care se ia ușor, numeri fiecare zi până când va vedea lumina zilei și nimeni n-o să-l iubească mai mult decât tine. Iar când vine vorba de filmul european, lista similarităților continuă. Cum ar fi dacă timpul ar trece mai repede, iar rezultatul ar putea fi controlat? Spotul ediției 27 a Festivalului Filmului European explorează acest scenariu distopic, în care filmele nu se mai vizionează, ci se implantează, iar cinemaul devine o experiență în întregime senzorială”, a declarat Teodora Ana Mihai, regizoarea spotului ediției 27.FFE.
Programul FFE în București: 15 – 23 mai
Luni, 15 mai
Gala de deschidere – Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României
19:00 - The Pod Generation – r: Sophie Barthes, 2023
Marți, 16 mai
Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României
18:00 - Nepotul / The Grandson – r: Kristóf Deák, 2022
20:30 - Minsk – r: Boris Guts, 2022
Cinemateca Union
20:00 - Tereza37 – r: Danilo Šerbedžija, 2020
Miercuri, 17 mai
Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României
18:00 - Dragă Thomas / Dear Thomas – r: Andreas Kleinert, 2021
20:30 - Eu și golul din mine / My Emptiness and I – r: Adrián Silvestre. 2022
Cinemateca Union
20:00 - Femeia pe acoperiș / Woman on the Roof – r: Anna Jadowska, 2022
Joi, 18 mai
Cinemateca Union
18:00 - Baladă pentru Piargy / The Ballad Of Piargy – r: Ivo Trajkov, 2021
20:00 - Omul cu răspunsurile / The Man with the Answers – r: Stelios Kammitsis, 2021
Cinema Elvire Popesco
20:30 - Cum să fiu mort, dacă-s viu? / A Cautionary Tale – r: Ilinca Călugăreanu, 2023, (Q&A)
Vineri, 19 mai
Cinemateca Union
18:30 - Câmpuri magnetice / Magnetic Fields – r: Yorgos Goussis, 2021
20:00 - Frică / Fear – r: Ivaylo Hristov, 2020
Cinema Elvire Popesco
18:30 - Vreau să vorbesc despre Duras / I want to talk about Duras – r: Claire Simon, 2021
20:30 - Muzică / Music – r: Angela Schanelec, 2023
Sâmbătă, 20 mai
Cinemateca Union
18:00 - So Damn Easy Going / Så jävla easy going – r: Christoffer Sandler, 2022
20:00 - Fiara din junglă / The Beast in the Jungle – r: Patric Chiha, 2023
Cinema Elvire Popesco
17:30 - Gigi, omul legii / The Adventures of Gigi the Law – r: Alessandro Comodin, 2022
20:00 - Cu tot cu oase / Bones and All – r: Luca Guadagnino, 2022
Duminică, 21 mai
Cinemateca Union
18:30 - Trebuie să veniți s-o vedeți / You Have to Come and See It – r: Jonás Trueba, 2023
20:00 - Narcoză / Narcosis – r: Martijn de Jong, 2022
Cinema Elvire Popesco
18:00 - Ordinary Failures* / Běžná selhání – r: Cristina Groșan, 2022, (Q&A)
20:30 - Samsara – r: Lois Patiño, 2023
Luni, 22 mai
Cinemateca Union
18:00 - Hyperland – r: Mario Sixtus, 2021
20:00 - PARA:DIS / PARA:DIES – r: Elena Wolff, 2022
Cinema Elvire Popesco
20:00 - Onoda, 10.000 de nopți în junglă / Onoda: 10,000 Nights in the Jungle – r: Arthur Harari, 2021
Marți, 23 mai
Gala de închidere - Cinema Elvire Popesco
20:00 - Brian și Charles / Brian and Charles – r: Jim Archer, 2022
*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)