Filme în Parcul Tineretului din capitală

de Cinemagia în 19 Iul 2013
Caravana Metropolis ajunge la București, unde va poposi timp de 4 săptămâni în Parcul Tineretului. Intrarea este liberă

Caravana Metropolis ajunge la București, unde va poposi timp de 4 săptămâni în Parcul Tineretului. Intrarea este liberă.

În perioada 23 iulie – 18 august, în fiecare seară de marți până duminică, începând cu ora 21:30, Asociația Culturală Metropolis îi invită pe bucureșteni la proiecții de film în aer liber. Filmele alese sunt atât producții internaționale, cât și românești, premiate la festivaluri internaționale de film și împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis.

Prin evenimentul Cinema în aer liber, Asociația Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurate de această dată într-un mediu neconvențional. Actori îndrăgiți vor putea fi urmăriți în producții semnate de mari regizori ai lumii, ca Pedro Almodovar, Francois Ozon, Wes Anderson, Thomas Vinterberg sau Michael Haneke.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, “Cinema în aer liber”, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m², și un proiector de 17.000 de lumeni, care au uimit publicul, anul trecut. Publicul bucureștean se va putea bucura alături de prieteni și familie, în răcoarea serii, de filme în avanpremieră națională, filme recunoscute internațional pentru valoarea lor cinematografică și pentru succesul la public.

Iată, mai jos, programul primei săptămâni, 23 – 28 iulie:

  1. În Casă (Dans la maison) - marți, 23 iulie, ora 21:30 - Nominalizat la Cesar și Goya, premiat la Toronto și San Sebastian, filmul lui Francois Ozon este povestea adevărată a unui băiat de 16 ani, ce pătrunde în casa unui coleg de școală despre care începe să scrie eseuri pentru ora de literatură. Intervenţiile băiatului vor declanşa o serie de întâmplări scăpate de sub control.

  2. Poziția copilului – miercuri, 24 iulie, ora 21:30 – cel mai de succes film românesc de anul acesta, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2013.

  3. Născut a doua oară (Twice Born) – joi, 25 iulie, ora 21:30 - în regia lui Sergio Castellitto, prezentat în avanpremieră în România, filmul a fost selecţionat la Toronto și este o frumoasă poveste de dragoste ce îi are ca protagoniști pe Penelope Cruz și pe Emile Hirsch (Into the Wild).

  4. Superstar – vineri, 26 iulie, ora 21:30 – Prezentat de asemenea în avanpremieră în România, filmul a făcut parte din competiția Festivalului Internațional de Film de la Veneția și spune povestea unui bărbat obișnuit, care descoperă într-o zi că a devenit extrem de faimos.

  5.  O afacere regală (A Royal Affair) – sâmbătă, 27 iulie, ora 21:30 - Nominalizat la Oscar şi Globul de Aur, premiat cu Oscarul European şi cu Premiul Cesar, filmul lui Nikolaj Arcel este povestea adevărată a unui om obişnuit care câştigă inima reginei şi porneşte o revoluţie.

  6. Aventuri sub clar de lună (Moonrise Kingdom) – duminică, 28 iulie, ora 21:30 – În avanpremieră în România, regizat de Wes Anderson, cu Bruce Willis, Bill Murray și Edward Norton în rolurile principale, a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu, în competiție la Cannes 2012.

 

Exploreaza subiecte similare:

Dans la maison, Poziţia copilului, Superstar, En kongelig affære, Moonrise Kingdom

Alte știri din cinema

Contele de Monte-Cristo, cel mai nominalizat film la premiile César

Aşa-zisele Oscaruri franceze pariază şi pe Iubire fără limite şi Emilia Perez

ASUS Zenbook A14 (UX3407): descoperă noua lume a Inteligenței Artificiale

Laptopurile nu mai sunt de mult privite ca simple instrumente de lucru, devenind partenerii noștri de zi cu zi, ajutându-ne să ne conectăm din orice locație, sprijinindu-ne creativitatea și sporind productivitatea cu fiecare nouă generație.

Finn Wolfhard, despre ultimul episod Stranger Things: "A fost un moment ca în Toy Story 3, când te desparţi de jucării"

Ultimul sezon al serialului, de opt episoade, se va lansa în cursul acestui an

The Brutalist, lansat şi în România

Unul dintre cele mai lăudate filme ale anului trecut se va putea vedea pe marile ecrane în februarie

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 19 iulie 2013 21:46
Ce idee grozava.Mi-as dori sa vad si eu vreo doua filme din cel anuntate!Se vor repeta filmele in cele 4 saptamani?
Marin10 pe 20 iulie 2013 00:19
6 Moonrise Kingdom in avanpremiera???? pe d*acu filmu e deja pe dvd in toate magazinele de specialitate
cosmin742000 pe 21 iulie 2013 16:19
Ma intreb si eu ca si Marin ce rost are sa prezinti filme care se gasesc pretutindeni ?
DeadSea07 pe 22 iulie 2013 16:41
Geniala idee!! A Royal Affair vrea sa-il vad
alex_il_fenomeno pe 1 august 2013 12:26
Foarte tare! Pacat ca numai in Bucuresti...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells