Fragmentar, din 9 decembrie pe marile ecrane

de Cinemagia în 22 Nov 2016
Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy

Thrillerul psihologic Fragmentar / Remainder intră în data de 9 decembrie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin, a fost selectat în competițiile TIFF și Festivalul de Film de la Atena, și marchează debutul în cinematografie al artistului vizual de origine israeliană Omer Fast.

Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.

Trailer: 

Scriitorul britanic Thomas Mccarthy a scris Fragmentar în 2001, iar în 2005 nu reușise încă să-l publice, romanul fiind respins de marile edituri din Anglia. Povestea a văzut lumina tiparului la Paris, devenind celebră datorită unei prime cronici care o numea “una dintre cele mai importante cărți scrise în ultima perioadă”. Într-un interviu pentru The Independent, Mccarthy își amintește: “Remainder este un roman autobiografic în sensul că am avut și eu un moment de frângere a realității, de deja-vu. Și inițial m-am gândit să fac un proiect de artă. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar fi nimic interesant în refacerea unei camere de care îți amintești. De ce ți-ar păsa de asta? Devine interesant doar dacă umfli situația până la punctul de violență maximă, până te omoară. În momentul ăla ai un roman. Sau un măcel.”.

Memoria și construcția amintirilor, granița dintre real și ficțiune sunt teme care îl pasionează și pe Omer Fast, majoritatea proiectelor video semnate de el (Nostalgia, Continuity, The Casting) fiind axate pe aceeași problematică. Regizorul își amintește că romanul i-a fost recomandat de un jurnalist: “Trebuie să citești cartea asta, cred că o să-ți placă. E foarte relevantă pentru munca ta, mi-a spus. Și avea dreptate. Bineînțeles că am citit cartea și m-a șocat. L-am contactat pe Tom imediat și i-am propus să colaborăm, voiam să adaptez un fragment, să-l fac operă de artă. Așa a început totul.” (news.artnet.com).

A rezultat o prietenie între cei doi și un film văzut de criticii de la The Guardian ca “o meditație despre construcția identității în care thrillerul psihologic se amestecă cu filmul polițist".

Personajul principal din Fragmentar este interpretat de actorul britanic Tom Sturridge, cunoscut din filme ca Departe de lumea dezlănțuită, regizat de Thomas Vinterberg, sau On the Road, ecranizarea romanului omonim semnat Jack Kerouac. Alături de el îi redescoperim pe Arsher Ali (Line of Duty), Ed Speleers (Downton Abbey) și Cush Jumbo (The Good Wife). Imaginea filmului este semnată de Lukas Strebel, director de imagine suedez cunoscut pentru producții ultra-premiate ca: Wallander (serial, 2009), sau Little Dorrit (mini-serie, 2008).

Fragmentar, o co-producție Anglia – Germania, distribuit în România de Transilvania Film, va intra pe 9 decembrie în cinematografe din toată țara.

Exploreaza subiecte similare:

Remainder, Omer Fast, Tom Sturridge, Far from the Madding Crowd, Thomas Vinterberg, On the Road, Jack Kerouac

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells