Gal Gadot, în cărți pentru rolul din Moarte pe Nil

de Gloria Sauciuc în 30 Sep 2018
Romanciera Agatha Christie considera Moarte pe Nil unul dintre cele mai reușite romane ale sale

Starul filmului Wonder Woman este în negocieri cu studiourile Fox pentru a juca în sequel-ul filmului Crima din Orient Express/Murder on the Orient Express (2017). Actriţa titulară din Wonder Woman este în negocieri pentru rolul din Death on the Nile, continuarea semnată de Fox pentru un film devenit, surprinzător, de succes.

Gal Gadot a luat un bilet pentru o croazieră pe Nil încheiată cu o crimă...

Kenneth Branagh, care a semnat regia adaptării după policier-ul clasic semnat de Agatha Christie, se întoarce ca regizor şi îşi va relua rolul de Hercule Poirot. Death on the Nile, publicat pentru prima oară în 1937, îl surprinde pe detectiv aflat într-o vacanţă în Egipt, cu un triunghi erotic care se încheie tragic - cu o crimă. Romanul, asemenea Crimei din Orient Express, are din nou ca personaje figuri din protipendadă, figuri care caută să parvină, dar şi o înaltă societate care încearcă să ajute la conturarea unui cerc de suspecţi.

Dacă se va semna contractul (şi sursele vorbesc despre discuţii aflate într-o fază finală), Gadot va juca rolul unei femei din înalta societate, Linnet Doyle.

Linnet Doyle este, în aparență, o ființă aproape neverosimilă, căci pare să aibă tot ceea ce-și poate dori o femeie: frumusețe, bogație, inteligență, farmec și... un șoț iubitor. Când ea este însa ucisă, micul detectiv și subtilul psiholog Hercule Poirot, aflat întâmplător în aceeași excursie, descoperă cu tristețe tot vălmășagul de interese și de patimi țesut în jurul bogatei moștenitoare. Agatha Christie considera Moarte pe Nil unul dintre cele mai reușite romane ale sale, iar criticii și publicul n-au contrazis-o.

Lois Chiles, care a jucat-o pe Holly Goodhead - fata Bond din Moonraker, a jucat acelaşi rol în filmul din 1978. Gadot filmează la ora actuală Wonder Woman 1984.

Exploreaza subiecte similare:

Murder on the Orient Express, agatha christie, Gal Gadot, Lois Chiles, Death on the Nile, Kenneth Branagh

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells