Editia "de criza" a premiilor Gopo a fost castigata anul acesta de Nae Caranfil, care si-a adjudecat nu mai putin de noua premii, aproape toate categoriile asa-zis tehnice, dar si Cel mai bun film si Cel mai bun scenariu. In schimb, Radu Muntean a impresionat specialistii cu regia lui Boogie, cate un premiu revenindu-le si actorilor Dragos Bucur, Anamaria Marinca si Mimi Branescu. Succesiunea de omuleti si-a facut transferul din mainile organizatorilor in cele ale castigatorilor fara prea mari surprize, cam ca si la gala premiilor Oscar de anul acesta, al carei echivalent romanesc se doreste a fi si decernarea premiilor Gopo. Una dintre confirmarile placute ale serii a fost George Dorobantu, care a primit omuletul pentru "tanara speranta" dupa ce acum aproximativ noua luni de zile castiga premiul debut la TIFF. Nunta muta al lui Horatiu Malaele, nominalizat la mai multe categorii, si-a dres vocea cu premiul de machiaj si coafura, directorul de imagine Vivi Dragan Vasile primind si un omulet din partea breslei sale. Premiul oficial i-a revenit, asa cum era si de asteptat, lui Marius Panduru pentru Restul e tacere. Marin Moraru, laureat pentru intreaga cariera, a fost intampinat cu aplauze prelungite de multimea in picioare din Fratelli Studios, dar "intreaga activitate" a Elisabetei Bostan n-a avut acelasi efect: lungul discurs al mamei Veronicai a fost intrerupt in repetate randuri de aplauze apasate, evident doritoare ca promisiunea de la inceput a regizoarei ("n-o sa va plictisesc prea mult") sa fi fost respectata. Ca si in anii anteriori, gala a fost de doua ori intrerupta de montaje cu imagini din filmele care se vor lansa anul acesta: Calatoria lui Icar, Cealalta Irina, Caravana cinematografica, Cea mai fericita fata din lume, Felicia, inainte de toate sau Calatoria lui Gruber.
Iata mai jos lista castigatorilor:
Cel mai bun film - Restul e tacere (Nae Caranfil)
Cel mai bun regizor - Radu Muntean (Boogie)
Cel mai bun scenariu - Nae Caranfil (Restul e tacere)
Cel mai bun actor principal - Dragos Bucur (Boogie)
Cea mai buna actrita principala - Anamaria Marinca (Boogie)
Cel mai bun actor secundar - Mimi Branescu (Boogie)
Cea mai buna actrita secundara - Ioana Bulca (Restul e tacere)
Cea mai buna muzica originala - Laurent Couson (Restul e tacere)
Cea mai buna imagine - Marius Panduru (Restul e tacere)
Cel mai bun montaj - Dan Nanoveanu (Restul e tacere)
Cel mai bun sunet - Florin Tabacaru, Stefan Crisan, Brian Riordan, Florin Tabacaru (Restul e tacere)
Cea mai buna scenografie - Calin Papura, Ruxandra Ionica (Restul e tacere)
Cele mai bune costume - Doina Levintza (Restul e tacere)
Cel mai bun machiaj, cea mai buna coafura - Ioana Ionita, Dana Roseanu (Nunta muta)
Cel mai bun documentar - Podul de flori (Thomas Ciulei)
Cel mai bun scurtmetraj - Alexandra (Radu Jude)
Premiul "Tanara speranta" - George Dorobantu (Elevator)
Premiul publicului - Supravietuitorul (Sergiu Nicolaescu)
Cel mai bun film european - In slujba regelui Angliei (Jiri Menzel)
Premiul pentru intreaga activitate - Elisabeta Bostan
Premiul pentru intreaga cariera - Marin Moraru