Harnașamentele pentru scene subacvatice l-au chinuit pe Jason Momoa

de Gloria Sauciuc în 30 Dec 2018
Pentru Momoa, care are peste 90 de kg, scenele din regatul acvatic au fost o experiență dificilă

Filmările la Aquaman, cu scene ce simulau scufundarea, au fost foarte dificile pentru Jason Momoa, scrie Cinemablend. Chiar dacă actorul are motive să fie liniștit dacă ne gândim la succesul lui Aquaman la box office, scenele subacvatice au fost chinuitoare.

Momoa și ceilalți actori au fost nevoiți să poarte un echipament dificil, care trebuia să coordoneze mișcările în așa fel încât să pară că se mișcă sub apă. Regizorul James Wan a relatat, citat de publicația Cinemablend: „Jason nu era înnebunit după harnașamentul pe care trebuia să îl poarte. Nu este un accesoriu confortabil. Pune presiune pe zona inghinală. Așa că pentru Momoa, care are peste 90 de kg, a fost o experiență dificilă”.

Se pare că în timpul filmărilor la Aquaman, Jason Momoa a fost solicitat corporal mai mult decât de obicei, lucru pe care nu l-a ascuns echipei de filmare. Desigur, harnașamentul nu a fost la fel de solicitant precum scufundarea în apă rece în Islanda sau ca echipamentul care îi strângea zona inghinală, dar în orice caz nu era confortabil.

James Wan a explicat situația pentru USA Today: „Când plutesc și vorbesc unul cu altul, trebuie să fie suspendați în aceste harnașamente. A fost o necesitate tehnică. Jason mi-a spus: „James, mă tem că nu voi mai avea copii în viitorul apropiat...”

Alți actori, Patrick Wilson și Dolph Lundgren au găsit soluții ca să scape de aceste probleme. Între duble, se aplecau în față și se roteau cu capul în jos.

Deși pare că filmările au fost inconfortabile, rezultatele sunt spectauloase: scenele subacvatice sunt incredibil de realiste și cu siguranță au contribuit la succesul și la primirea elogioasă a filmului.

Aquaman a avut un loc fruntaș la box-office în primul weekend, alături de alte premiere populare precum Mary Poppins Returns și Bumblebee, începând cu încasările de 67 milioane de dolari de pe piața americană. Filmul este unul dintre puținele care au avut încasări de 20 milioane de dolari doar în ziua de Crăciun, având cumulat 105 milioane de dolari la box-office-ul american și 556 milioane de dolari la box-office-ul global.

Exploreaza subiecte similare:

Aquaman, Jason Momoa

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Alexa.Gio pe 3 ianuarie 2019 03:12
Au cam meritat chinurile pt un asemenea film, cu un asemenea succes... sa zică mersi domnul actoraș ca nu a trebuit sa stea sub apa la propriu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells