Din 27 martie vine în premieră pe marile ecrane din România Mare şi Tare, o comedie cu Will Ferrell şi Kevin Hart în rolurile principale, distribuţia filmului fiind completată de rapper-ul Tip T.I. Harris, Alison Brie şi Craig T. Nelson.
Atunci când managerul de fonduri speculative, milionarul James (Will Ferrell) este arestat pentru fraudă şi trimis să-şi ispăşească pedeapsa la periculoasa închisoare San Quentin, judecătorul îi dă 30 de zile pentru a-şi pune afacerile în ordine. Disperat, el se adresează lui Darnell (Kevin Hart) pentru ca acesta să-l pregătească pentru viaţa dincolo de gratii. Dar, în ciuda presupunerilor lui James, Darnell este un proprietar al unei mici afaceri, care munceşte din greu şi care nu a primit nici măcar o amendă de circulaţie, darămite să fi stat la închisoare.
Împreună, cei doi fac ceea ce ei cred că e necesar pentru ca James să devină mare şi tare şi, în acest proces, descoperă cât de tare se înşelaseră în legătură cu multe lucruri, inclusiv în ceea ce priveşte părerea lor unul despre celălalt.
Echipa de creaţie îi include pe directorul de imagine Tim Suhrstedt (Fiecare se crede normal), production designerul Maher Ahmad (Marea mahmureală 3), editorul Mike Sale (Noi suntem familia Miller), creatoarea de costume Shay Cunliffe (Moştenirea lui Bourne). Muzica este compusă de Christophe Beck (Frozen).
O prezentare Warner Bros. Pictures a producţiei Gary Sanchez, filmul Mare şi tare va fi distribuit la nivel mondial de Warner Bros. Pictures, o companie a Warner Bros. Entertainment, urmând să aibă premiera în România pe 27 martie.
Părerea ta
Spune-ţi părerea