Hollywood-ul îşi alege serialul favorit

de Ştefan Dobroiu în 29 Sep 2015
2800 de cineaşti fac topul celor mai iubite seriale din toate timpurile

Într-o iniţiativă de imensă anvergură, publicaţia The Hollywood Reporter a întrebat peste 2800 de profesionişti de la Hollywood care este serialul lor favorit. În funcţie de răspunsuri, publicaţia a realizat un top 100 al celor mai iubite seriale din toate timpurile. Iată un top 10 detaliat, dar şi titluri de pe poziţii mai joase în clasament, aflate încă în producţie.

Locul 1 - Friends
(1994-2004) NBC
Cel mai menţionat titlu în sondaj a fost celebrul serial lansat în 1994 şi al cărui episod final a fost urmărit, pe 6 mai 2004, de peste 52 de milioane de americani. Creatorii serialului, David Crane şi Marta Kauffman, au declarat pentru The Hollywood Reporter că cel mai uimitor lucru la influenţa lui Friends este faptul că noile generaţii sunt dispuse să-i acorde atenţie, preferându-l titlurilor mai recente. Şi în România Friends a avut un succes colosal. Noi avem prieteni care, după o zi grea de serviciu, se relaxează cu Monica, Rachel, Phoebe, Joey, Chandler şi Ross, cele zece sezoane ale serialului rămânând încontinuu pe hard-ul computerului.

Locul 2 - Breaking Bad
(2008-2013) AMC
Cel mai bizar detaliu despre istoria popularului serial AMC este faptul că acesta aproape că nu a intrat în producţie. HBO, Showtime şi FX au refuzat, pe rând, povestea în care un profesor de chimie devine producător de droguri. Pentru Vince Gilligan, creatorul serialului, AMC suna în 2006 ca o soluţie disperată. Iniţial, John Cusack şi Matthew Broderick au fost preferaţi pentru rolurile principale, dar Gilligan a insistat ca acesta să-i revină lui Bryan Cranston după ce actorul îi atrăsese atenţia într-un episod din Dosarele X.

Citeşte despre cele mai noi seriale: aici despre Quantico aici despre Limitless, aici despre Minority Report, aici despre Blindspot şi aici despre The Bastard Executioner.

Locul 3 - The X-Files
(1993-2002) Fox
Cu o nouă miniserie de şase episoade în pregătire (debutul pe 24 ianuarie) şi o mulţime de zvonuri despre un nou lungmetraj, Dosarele X rămâne în atenţie la mai bine de două decenii de la premieră. În 1993, spune creatorul Chris Carter, "nu mai era nimic asemănător la TV. Am luat un gen care dispăruse din atenţie de mult timp şi l-am supraîncins. Cred că am deschis o oportunitate pentru un alt mod de a spune poveşti, acea saga de anvergură care a devenit între timp de nelipsit de pe canalele TV".

Locul 4 - Game of Thrones
(2011 - prezent) HBO
Cel mai piratat şi cel mai premiat serial din istoria HBO este şi cel care strânge cei mai mulţi spectatori în faţa micilor ecrane, toţi aşteptând să vadă ce personaj principal trebuie să înfrunte un oribil sfârşit. Creatorul David Benioff a declarat pentru The Hollywood Reporter că Urzeala tronurilor are şi un important aspect sociopolitic: "Este despre oameni cu intenţii bune care intră în conflict pentru că au perspective diferite asupra lumii".

Locul 5 - Seinfeld
(1989 - 1998) NBC
Ne-am fi aşteptat ca celebrul serial "despre nimic" al lui Jerry Seinfeld să se afle mai sus în top. Timp de nouă sezoane, Jerry, George, Elaine şi Kramer au fost unele dintre cele mai citate personaje de pe micile ecrane, rămânând în atenţie multă vreme cu goana lor după absurdul cotidian.

Locul 6 - The Sopranos
(1997-2007) HBO
Şase sezoane şi 86 de episoade scrise de David Chase, Terence Winter şi alţii au transformat producţia HBO într-unul din cele mai admirate şi premiate seriale din toate timpurile: 21 de trofee Emmy şi cinci Globuri de Aur. Asociaţia scenariştilor americani a decretat, în 2013, că The Sopranos este serialul american cu cel mai bun scenariu realizat vreodată.

Locul 7 - Saturday Night Live
(1975 - prezent) NBC
Show-ul de varietăţi ajuns la la 40-lea sezon şi-a făcut debutul în 1975, cu nume precum Dan Aykroyd, John Belushi şi Chevy Chase în echipă. La al doilea sezon, Chase a fost înlocuit cu Bill Murray. În anii '80, Eddie Murphy, Billy Crystal şi Martin Short i-au amuzat pe americani, într-un show pe care mulţi l-au etichetat drept "inegal", dar în care au apărut, de-a lungul a patru decenii, toate numele mari ale comediei şi satirei americane.

Locul 8 - I Love Lucy
(1951 - 1957) CBS
Creat de Lucille Ball şi cu importanţă covârşitoare în promovarea vocilor feminine ale comediei americane, I Love Lucy a fost cel mai urmărit serial american timp de patru din cele şase sezoane ale sale. Acum, la mai bine de şase decenii de la lansare, este în continuare prezent în programele televiziunilor din întreaga lume, fiind considerat un clasic al genului comic.

Locul 9 - Mad Men
(2007-2015) AMC
Este considerat răspunzător pentru apariţia tot mai insistentului curent "retro" din televiziunile americane, cu o mulţime de seriale (Masters of Sex, The Americans etc.) explorând evenimente petrecute în anii '60-'80. Este totodată primul serial difuzat de postul AMC. Creatorul Matthew Weiner şi-a reamintit pentru The Hollywood Reporter reacţia consilierilor săi înainte de intrarea în producţie a serialului: "Tocmai ai terminat The Sopranos. Ştim că îţi place proiectul ăsta, dar nu te duce acolo (la AMC - n.r.). Nu au status. Nu au bani. Chiar dacă vor să-l facă, nu au mai făcut niciun serial înainte. Nu vrei să fie primul lor serial". Între timp, Mad Men a câştigat 16 premii Emmy şi patru Globuri de Aur.

Locul 10 - The Simpsons
(1989 - prezent) Fox
Unul dintre cele mai citate seriale din istoria televiziunii americane, Familia Simpsons şi-a lansat al 27-lea sezon pe 27 septembrie. Producătorul Al Jean le-a promis celor de la The Hollywood Reporter două lucruri: "Homer şi Marge nu se vor despărţi niciodată" şi "Bart şi Lisa nu vor creşte niciodată".

Iată ce alte seriale încă în producţie şi-au făcut loc în topul 100: Modern Family (locul 14), House of Cards (21), The Walking Dead (24), The Big Bang Theory (25), Orange Is the New Black (26), Sherlock (33), South Park (34), Castle (42), Downton Abbey (44), Homeland (45), Veep (46), Orphan Black (49), True Detective (52), The Good Wife (57), Family Guy (65), Scandal (77), Sesame Street (79), Law & Order: Special Victims Unit (81), It's Always Sunny in Philadelphia (88), Arrow (90) şi The Americans (91).

Ce părere ai despre clasamentul The Hollywood Reporter?

Exploreaza subiecte similare:

Friends, Breaking Bad, Mad Men, I Love Lucy, Game of Thrones, The X Files, Seinfeld, The Sopranos, Saturday Night Live, The Simpsons, Modern Family, House of Cards, Homeland, Orange Is the New Black, Arrow, The Americans, The Walking Dead, The Big Bang Theory, Sherlock, South Park, Castle, Downton Abbey, Veep, Orphan Black, True Detective, The Good Wife, Family Guy, scandal, Law & Order: Special Victims Unit, It's Always Sunny in Philadelphia, Blindspot, Quantico, Limitless, Minority Report, The Bastard Executioner

Alte știri din cinema

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Joffrey din Game of Thrones, nou rol negativ în Safe Harbor

Creatorul lui Ozark schimbă continentele cu o nouă poveste despre pericolele traficului de droguri

Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round

Anunţate în această săptămână, noile proiecte sunt o dovadă a falimentului creativ hollywoodian

Părerea ta

Spune-ţi părerea
gaborull pe 29 septembrie 2015 11:38
Ciudat clasament...fara Prison Break...fara Dexter sau Familia Bundy
Han_Solo pe 29 septembrie 2015 11:54
Or fi de la locul 10 in jos insa nu au fost mentionate in lista scurta. Oricum, Prison Break nu merita sa fie in top si din cate se vede si cei 2800 de cineasti intervievati sunt de aceasi parere cu mine.
Demonized pe 2 octombrie 2015 16:49
Prison Break nu merita sa fie in top?De fapt,la ce ma mir,doar parerea vine din partea unuia cu mintea odihnita care apreciaza filme precum piratii din cacaribe,hellboy si alte porcarioare din astea SF-iste destinate unui public cu un IQ cat numarul de la pantof.
VIBERS pe 29 septembrie 2015 14:02
Dar two and a half men?
bogyvaly pe 29 septembrie 2015 14:46
Nu e in Top100
lazar_samuel pe 29 septembrie 2015 15:25
Lipseste The Walking Dead
bogyvaly pe 29 septembrie 2015 20:54
Este pe locul 24
cosmin742000 pe 29 septembrie 2015 18:50
Top 10 personal seriale si serii tv

1 L'onore e il rispetto
2 The Master and Margarita
3 Frasier
4 M.A.S.H.
5 Rome
6 THe big bang Theory
7 Poirot
8 Miss Marple
9 Prison Break
10 Czarne chmury

bogyvaly pe 29 septembrie 2015 21:05
Ca de obicei, trebuia sa pui pe primul loc un serie TV italiana de care nu cred ca auzit cineva vreodata, in afara de cateva mii de italieni. Nu ca locul doi ar fi mai breaz dar macar de cartea lui Bulgakov am auzit. In rest, spre rusinea ta :) ai 4 titluri care se regasesc si in topul american. Auch! :)
VIBERS pe 7 octombrie 2015 20:13
El rade doar la glumele lui pt ca sunt cele mai bune, are gusturi selecte :)))))))))))))))))), foarte modest domnul Cosmin.Mai mult ca sigur omul este un somer, si nu m-ar mira daca ar trai impreuna cu mama si tatal lui.Cat despre filme, omu exagereaza ca la balamuc, el vrea sa para un cult, asta pentru ca urmareste filme din 1900 toamna.Tot ce a aparut dupa 2000, d.p.l.d.v este un film prost.
YulianHD pe 30 septembrie 2015 02:07
The Mentalist / Dexter ? :| a da ... THE SOPRANOS MA DESTEPTILOR :@ ? este cu mult peste aproape toate serialele din aceast top :| probabil ca cei ce au realizat topul sunt undeva in 18-25 :|

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells