Horror: opt remake-uri proaste

În ultimii ani, genul horror a avut parte de un număr de remake-uri. Cinemagia vă prezintă astăzi o listă a unor remake-uri horror dezamăgitoare comparativ cu originalele.

A Nightmare on Elm Street

Din primele trailere, filmul promitea o reinventare plină de fiori a primului Elm Street, cu ceva mai mult accent pe povestea din spatele maleficului Freddy Kruger. Totuşi, remake-ul n-a făcut decât să reia aceleaşi scene din original, plus câteva elemente mai actuale dar nici ele de ultimă oră. Cele mai reuşite scene sunt cele în care spectatorul ajunge să se întrebe dacă Freddy fusese sau nu vinovat înainte de a fi fost executat. Dar şi această premisă este repede uitată, doar pentru a face loc glumelor nesărate şi sperieturilor ieftine.

The Amityville Horror

Povestea adevărată din spatele primului Amityville este din nou reconstituită, iar rezultatul este sub aşteptări. Ryan Reynolds joacă rolul unui tată de familie, care descoperă cum e să fii posedat atunci când se mută împreună cu ai lui într-o casă bântuită, fost loc de tortură.

Dar prea puţin accent se pune pe o atmosferă horror, demnă de aşa un loc înspăimântător, comparativ cu interesul pentru fizicul lui Reynolds.

The Fog

Filmul iniţial, semnat John Carpenter, e o poveste grozavă cu fantome de piraţi şi cu scene sinistre, în care se putea auzi cum fantomele sfâşie pielea personajelor. Remake-ul în schimb pune în valoare coloana sonoră, şi prea puţin latura horror.

One Missed Call

Un blestem transmis prin telefon ucide. Un asemenea subiect de film nu ar părea ridicol în cultura asiatică, unde a luat naştere proiectul primului film.

Deşi originalul a devenit un cult, iar tonul de apel însuşi a devenit un element de promovare a locurilor "bântuite", remake-ul american nu mai are aceeaşi credibilitate.

Mirrors

Un alt remake al unui film asiatic cu fantome, Mirrors are parte de suficientă vărsare de sânge.

Chiar şi aşa, sperieturile par să fie mai degrabă banale, şi nu par în vreun fel să se ridice la nivelul celorlalte filme semnate Alex Aja, deşi producţia devine, pe alocuri, un adevărat thriller.

Despre final, putem spune că e mai degrabă ultimul nivel dintr-un joc video, şi mai puţin punctul culminant al unui film. Mai există scena cu Amy Smart, goală, în baie - dar nu e genul de scenă topless pe care să ţi-o doreşti să o vezi.

The Wicker Man

Remake-ul lui Wicker Man cu siguranţă nu era gândit ca o comedie. Într-adevăr, originalul din 1973 era un amestec de thriller şi horror, în care un poliţist ca la carte investiga în îndepărtatele insule Hebride din nordul Scoţiei dispariţia unei tinere, pare-se în urma unor ritualuri păgâne. De data asta, poliţistul jucat de Nicholas Cage loveşte femei tinere, fură biciclete, se deghizează în urs şi primeşte înţepături de albine.

My Bloody Valentine 3D

Cu întorsături puţin credibile şi cu o poveste la fel de stranie, remake-ul lui My Bloody Valentine e ezitat în a puncta la mai multe capitole, deşi pe de altă parte se poate lăuda că este un film 3D. Poate că regizorul s-a gândit că dacă victimele nu reuşesc să trezească nicio simpatie, publicul se va bucura să le vadă hăcuite. Publicul, în schimb, nu a vrut asta. 

Psycho

Dacă originalul este prototipul filmului horror, tentativa lui Gus van Sant de a reuşi un remake a dus mai degrabă la un fiasco. Până la urmă, de ce ar fi fost nevoie de un remake?

Mai ales că Van Sant alege să recreeze totul scenă cu scenă: efortul a fost vizat către un film-omagiu adresat lui Hitchcock, drept pentru care o reconstituire exacta a avzt sens, numai că din reconstituire a lipsit un joc la fel de bun.

Vince Vaughn, Julianne Moore, Viggo Mortensen, William H. Macy, Philip Baker Hall, au reuşit performanţe submediocre fiind distribuiţi în roluri nepotrivite.