Iancu de Hunedoara, protagonist într-un superserial maghiar

de Ştefan Dobroiu în 10 Sep 2024
Rise of the Raven a lansat recent un trailer spectaculos, înainte de premiera din 2025

Deja etichetat drept un Game of Thrones european, Rise of the Raven retrasează itinerariul spectaculos al lui Iancu de Hunedoara (în maghiară Hunyadi János), care şi-a făcut loc în cărţile de istorie din mai multe ţări prin priceperea cu care a înfruntat oastea otomană ("câtă frunză, câtă iarbă") în mai multe bătălii din prima jumătate a secolului al 15-lea.

În trailerul lansat recent vedem jocurile de putere din Europa acelor vremuri, inclusiv relaţiile diplomatice dintre atotputernicul imperiu otoman şi micile ţări europene care ori îi acceptă suveranitatea, ori vor fi trecute prin tăişul iataganului.

În rolul lui Iancu de Hunedoara apare Gellért L. Kádár (foto), actor român de origine maghiară născut la Covasna şi parte, pentru mai mulţi ani, a echipei Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Sunt câteva scene în trailer în care se vede că actorul în vârstă de 28 de ani a trecut printr-un impresionant proces de pregătire fizică pentru a interpreta un personaj pe care îl putem uşor compara cu Robb Stark sau Jon Snow din Game of Thrones.

În serial joacă şi László Mátray, un alt actor român de etnie maghiară, văzut pe ecrane în Un prinț și jumătate (2018) şi de mai multe ori nominalizat la premiul UNITER cu rolurile din spectacole ale Teatrului din Sfântu Gheorghe. Mátray îl interpretează pe Mihai Szilágyi, cumnatul lui Iancu şi aghiotant al acestuia în bătăliile sângeroase cu invadatorii turci.

Conform promotorului serialului, compania Beta Film, al cărei scop este ca Rise of the Raven să fie vândut cât mai multor platforme de streaming sau posturi de televiziune, o particularitate a producţiei este faptul că personajele vorbesc fiecare în limba (modernă a) naţiei sale. Este o opţiune inedită, mai ales în contextul nenumăratelor producţii de limbă engleză în care personaje din triburi sau naţiuni diferite "învaţă" neaşteptat de repede un idiom comun, unicul scop al acestei abordări nerealiste fiind ca publicul de limbă engleză să nu fie nevoit să citească subtitrări.

În trailer-ul lui Rise of the Raven auzim maghiară, turcă, sârbă şi germană, dar nici măcar o vorbă în română. Ne putem aştepta ca strânsa legătură a lui Iancu de Hunedoara cu teritoriile viitoarei Românii să fie bagatelizată în serial, dacă nu complet "retuşată" sau ignorată. Sinopsisul oficial citat de Variety menţionează că serialul retrasează itinerariul lui Iancu de la un simplu băiat de la ţară ("village boy", în original) la statutul de "salvator al Europei" şi obstacol de netrecut în calea invaziei otomane hotărâte să cucerească întregul continent.

Dar a fost Iancu doar un "băiat de la ţară"? Cărţile de istorie româneşti sugerează că etnia valahă a viitorului erou este indiscutabilă, mai multe surse precizând că până la obţinerea celebrităţii în luptă Iancu a fost menţionat în documente drept "Ioan Vlahul", adică "Ioan Românul".

Rise of the Raven va avea zece episoade şi se va lansa în 2025. Premiera mondială va avea loc pe 22 octombrie la MIPCOM Cannes, un eveniment anual unde au primul contact cu publicul cele mai noi şi promiţătoare seriale. Nu ştim în acest moment când (şi dacă) serialul se va putea vedea şi în România. Oricum, ne întrebăm cât de diferită este versiunea maghiară a istoriei personajului, cel mai probabil consistent ficţionalizată, de cea românească.

Exploreaza subiecte similare:

Rise of the Raven, László Mátray, Un prinț și jumătate, Gellért L. Kádár

Alte știri din cinema

Sughiţ în carne şi oase: primele imagini din noul How to Train Your Dragon!

Remake-ul live action se lansează global în iunie 2025, la doar 15 ani de la premiera animaţiei originale

Landman: noi îngeri cu feţe murdare marca Taylor Sheridan

Serialul plasat în Texasul îmbibat de ţiţei, disponibil de mâine pe platforma SkyShowtime

Filme de artă gratuite în cadrul CinePOLSKA #20

Festivalul Filmului Polonez în România și Republica Moldova – CinePOLSKA, organizat de Institutul Polonez din București, a ajuns la cea de-a douăzecea ediție și sărbătorește între 21 și 27 noiembrie, punând la dispoziție publicului din cele două țări unele dintre cele mai apreciate producții poloneze. Majoritatea vor fi disponibile gratuit pe platforma TIFF Unlimited.

Gladiatorul II are cel mai bun debut internaţional pentru studiourile Paramount

Continuarea superhitului din anul 2000 a strâns 87 de milioane de dolari din 63 de ţări

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 10 septembrie 2024 20:06
excelent trailerul, sper sa fie si serialul pe masura. acuma ca nu vorbesc in romana, aia e, dar pe vremea aia vorbeau valaha :) bine, si turcii, vorbeau varianta otomana a limbii, nu cea pe care o stim acum
Phantom_sub pe 15 septembrie 2024 22:35
Arată super. Așa ar trebui să arate un serial despre Mircea Cel Bătrân, Mihai Viteazul etc. Cinemagia, mai știți ceva despre serialul SF românesc Voyager? Când și unde se lansează în România? Din 2022 nu au mai zis nimic...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells