Singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, va rula în cinematografele din România din 18 martie.
Producția premiată în capitala Germaniei cu C.I.C.A.E Award – Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă, va fi prezentată în avanpremieră, pe data de 17 martie, de la ora 20.00 la Cinema City din incinta Shopping City Deva. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului Adrian Sitaru și a actorului Robi Urs.
Proiecții de gală vor mai fi programate la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca (vineri, 18 martie, ora 20:00), Cinema Palace din Lotus Center Oradea (sâmbătă, 19 martie, ora 18:00), „Aula Magna” a Universității de Vest din Timișoara (duminică, 20 martie, ora 19:00), Cinema One din Coresi Shopping Resort Brașov (luni, 21 martie, ora 20:00).
Actorii Alina Grigore și Bogdan Albulescu, dar și producătorul Anamaria Antoci se vor întâlni cu spectatorii din alte cinci orașe: Cinema Dacia din Piatra Neamț (vineri, 18 martie, ora 19:00), Cinema Unirea din Botoșani (sâmbătă, 19 martie, ora 19:00), Centrul Cultural din Gura Humorului (duminică, 20 martie, ora 18:00), Cinema Modern din Suceava (duminică, 20 martie, ora 19:00), Cinema 3D – Prof. Ioan Manole din Galați (luni, 21 martie, ora 20:00).
Pe 24 martie, „Ilegitim” va deschide prima ediție „Este Film Festival” din Sibiu. Proiecția este programată la Biblioteca Universității ”Lucian Blaga”, de la ora 20.00. La eveniment vor participa regizorul Adrian Sitaru și actorii Alina Grigore și Robi Urs.
„Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.
Publicația franceză Le Figaro titrează: „Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul „Ilegitim” va genera multiple dezbateri", mai scrie Le Figaro.
„Prezentat în secțiunea Forum de la Berlinale, cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, reprezintă o întoarcere a regizorului la începuturile sale în cinematografia independentă”, constată Cineuropa. „Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei (unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat), „Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite.”
„Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight - Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.
„Ilegitim” este o producție Domestic Film, în coproducție cu Film Produkcja Polonia și Damned Films Franța, cu sprijinul Altex și HBO România.