În pregătire, Perfect sănătos

de Ştefan Dobroiu în 9 Iul 2014
Anca Damian lucrează la o dramă de familie aşteptată în 2016

Aflată acum în post-producţie cu cel mai recent film al său, Muntele magic, regizoarea Anca Damian pregăteşte un nou lungmetraj, Perfect sănătos. Proiectul a primit o finanţare în valoare de 754.000 de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei în luna aprilie şi va începe filmările în primăvara anului viitor. Cinemagia a stat de vorbă cu Anca Damian pentru a vedea despre ce este vorba în drama care ar trebui să apară pe marile ecrane din ţară în 2016.

În Perfect sănătos protagonist este Andrei, un tânăr avocat cu sentimente contradictorii pentru tatăl său, Toma, un judecător respectat. Moartea suspectă a acestuia din urmă îl va face pe tânăr să înceapă o investigaţie pe cont propriu, iar această investigaţie se transformă treptat într-o călătorie a maturizării, căci Andrei va ajunge să-şi definească poziţia faţă de modelul său în viaţă.

În rolul principal, cel al lui Andrei, regizoarea l-a ales pe fiul ei, Anghel Damian, absolvent al UNATC, protagonist al unor scurtmetraje şi debutant în lungmetraj cu un rol secundar în Roxanne, filmul lui Valentin Hotea, în care îl interpretează pe Victor, fiul personajelor lui Şerban Pavlu şi Diana Dumbravă. Cunoscutul Vlad Ivanov îl va interpreta pe Toma, tatăl protagonistului.

Despre alegerea actorului, dar şi despre naşterea proiectului, Anca Damian spune: "filmul s-a născut dintr-o întâmplare foarte personală din viaţa mea, şi anume moartea tatălui meu. Există multe similitudini între moartea lui Toma şi cea a tatălui meu. Există multe emoţii contradictorii pe care le-am trăit atunci şi care se regăsesc în scenariu. Am dorit să fac un film din acest subiect extrem de personal, schimbând însă vârsta personajelor (tatăl se află pe la 50 de ani, fiul pe la 25) şi adăugând două personaje feminine care nu sunt inspirate din realitate. Şi, firesc, un subiect atât de personal nu putea rămâne decât în familie, Anghel devenind alter-ego-ul meu". Deşi are elemente de thriller şi de film de dragoste, Perfect sănătos nu este un film de gen, regizoarea considerându-l, datorită subiectului hamletian şi a căutării tatălui, o dramă.

Dacă la ultimele trei proiecte cinematografice a folosit o diverse combinaţii de animaţie şi filmare cu actori, regizoarea se va baza exclusiv pe aceştia din urmă pentru Perfect sănătos. "Vizual va fi cel mai simplu film din ce am făcut până acum, aproape Dogmatic. Mă voi baza în totalitate pe actori, camera va fi cu ei, ei vor duce povestea mai departe", spune Anca Damian.

Debutant în rol principal, Anghel Damian are parte de o provocare extraordinară cu rolul lui Andrei, pe care geneza proiectului îl face extrem de personal. Cinemagia l-a întrebat pe tânărul actor cât de diferit este personajul Andrei de actorul Anghel: "Personajul Andrei este diferit de actorul Anghel, dar foarte apropiat sufleteşte. Este, dacă vrei, un alter-ego al mamei, şi cred ca asta mă ajută să-i înţeleg mai bine motivaţiile şi trăsăturile de caracter. Când spun diferit mă refer în primul rând la o naivitate şi la o curăţenie sufletească ce îl împing într-o perpetuă căutare a adevărului. Şi această căutare, cred eu, va contura identitatea personajului", spune Anghel Damian.

"Cea mai mare provocare va fi să mă detaşez de lucrurile pe care le ştiu, sau pe care cred că le ştiu despre personaj, şi să îl las să existe pur şi simplu. Să privesc numai din interior, uitând de toate informaţiile pe care actorul Anghel le ştie", mai spune actorul, care în prezent poate fi văzut în piesa "Două liniuţe", inclusă în programul Godot Cafe-Teatru.

Proiectul ni se pare interesant şi pentru că Perfect sănătos este una dintre puţinele colaborări dintre un regizor şi un scenarist din industria de film de la noi. Scenariul filmului a fost scris de Damian în colaborare cu Lia Bugnar, unul dintre cele mai prolifice nume feminine ale scenaristicii româneşti, actriţă şi autoare de piese de teatru. Pornind de la experienţa personală a regizoarei, scenariul a fost scris în colaborare: "Lia face un tandem extrem de productiv şi creativ pe o poveste deja construită. Fiind actriţă, se pune în pielea personajelor pentru  dialog şi are capacitatea de-a se adapta unei poveşti şi stilistici date cu o mare uşurinţă", spune Anca Damian despre colaborarea cu Lia Bugnar.

Despre acelaşi subiect, Lia Bugnar declară: "Anca e o regizoare care ştie exact ce vrea de la un scenariu. La Perfect sănătos chiar lucrase cumva la un treatment în care, pe alocuri ştia inclusiv cât vrea să ţină secvenţa (ca minutaj), iar pe alocuri intuia doar atmosfera şi m-a lăsat să mă desfăşor. Iniţial mi-era frică să nu mă duc ca de obicei spre lumile mele, să mă depărtez de cum simţea ea scenariul, dar, cumva intuitiv, cunoscând-o oarecum bine, m-am dus în direcţia pe care ea a considerat-o bună. Anca are exact combinaţia aia creativă de idee fixă + deschidere spre o eventuală propunere dinafară care duce spre un produs final interesant şi ofertant."

Proiectul cu un buget de aproximativ 765.000 de euro va fi produs de Aparte Film şi de compania franceză Arizona Production, cu care Anca Damian colaborează şi pentru Muntele magic. Regizoarea plănuieşte să filmeze primăvara viitoare în Bucureşti şi Cluj-Napoca, oraşul ei natal, o lansare în cinematografe putând avea loc în 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Anca Damian, Lia Bugnar, Anghel Damian, Vlad Ivanov, Muntele magic, Perfect sănătos, Valentin Hotea, Roxanne

Alte știri din cinema

Oscar 2025: lupta se schimbă complet în noiembrie

Trei filme provoacă unde de şoc printre candidaţii cu şanse

Florin Piersic Jr., interlop în serialul Subteran. Iată trailerul!

Ana Ularu, Cezar Grumăzescu, Cosmin Tudor Pană şi Irina Artenii joacă roluri principale în serialul ce se va lansa în curând pe Netflix

Sughiţ în carne şi oase: primele imagini din noul How to Train Your Dragon!

Remake-ul live action se lansează global în iunie 2025, la doar 15 ani de la premiera animaţiei originale

Landman: noi îngeri cu feţe murdare marca Taylor Sheridan

Serialul plasat în Texasul îmbibat de ţiţei, disponibil de mâine pe platforma SkyShowtime

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells