Încasările din filmele 3D, în scădere anul acesta

de Cristina Grigore în 15 Apr 2013
Previziunile lui 2013 indică o scădere a entuziasmului publicului faţă de lansările 3D

Un raport al agenţiei de evaluare Fitch Ratings arată că audienţa filmelor 3D este în scădere anul acesta. În consecinţă, şi încasările provenite din vânzarea biletelor pentru filmele 3D vor scădea, atât din lipsa unor francize (faţă de 2012) venite în acest format, cât şi din cauza faptului că publicul nu mai este la fel de dornic să plătească în plus pentru 3D.

Va fi primul an în care box-office-ul va înregistra o scădere de când promiţătoarea tehnologie de filmare a câştigat un plus serios de popularitate, odată cu lansarea lui Avatar din 2009, scrie The Wrap.

„Prezenţa în sălile de cinema a beneficiat de la răspândirea iniţială a filmelor 3D. Însă acum a scăzut acel entuziasm de la început”, se specifică în raport.

„Publicul se preocupă din nou de calitatea per total a filmului şi pune în balanţă necesitatea cumpărării unui bilet premium faţă de unul de bază, pentru 2D. Mersul la film rămâne una dintre cele mai puţin costisitoare forme de divertisment. Cu toate acestea, creşterea preţurilor, mai ales în cazul filmelor 3D, va submina această percepţie cu timpul. Fitch vede ca fiind favorabilă evoluţia pieţei de film, însă crede că anul se va încheia cu o diminuare a prezenţei în sălile de cinematograf faţă de anul 2012”, se mai menţionează în raport.

În Canada şi Statele Unite, încasările înregistrate la box-office au rămas constante în ultimii doi ani. Peliculele 3D din acest an, continuări sau reluări de francize, includ Star Trek Into Darkness, Iron Man 3 şi Man of Steel.

Exploreaza subiecte similare:

Avatar, Star Trek Into Darkness 3D, Iron Man 3, Man of Steel

Alte știri din cinema

Mickey Mouse-ul ucigaş: iată cum arată personajul din horror-ul Screamboat

Personajul lui Walt Disney are parte de versiuni extreme după expirarea drepturilor de autor

"Efectul Logan" în Star Wars? De ce ar trebui să aşteptăm filmul lui James Mangold

Regizorul lui Ford v Ferrari ar putea revoluţiona prăfuitul univers cinematografic

Batman 2, amânat din nou. Va face parte din noul univers DC?

Robert Pattinson revine în rolul justiţiarului cel mai devreme în toamna lui 2027

Starul următorului deceniu? Irlandezul Peter Claffey are un an de pomină

Fost jucător de rugby, Claffey are un 2025 care l-ar putea transforma într-un superstar

Părerea ta

Spune-ţi părerea
iDH20 pe 15 aprilie 2013 14:32
La Iron man 3 ,Star Trek si Man of Steel salile de cinema vor fi pline ,garantat :). Filme de genul merita 15 lei in + pentru a fi vizionate in 3D.
Macabru pe 15 aprilie 2013 17:19
Nu stiu de ce, dar mie unul mi se pare ca efectele astea 3D strica un film. Parca se chinuiesc sa le realizeze cat mai bine, incat uita esenta filmului si nu se axeaza mai mult pe scenariu. Ceva de genul "hai sa-i facem o poveste de c*cat, dar macar s-o facem in 3D, sa fie mai spectaculoasa".
AndreBlack pe 15 aprilie 2013 17:27
Doar Into Darkness o sa arate bine in 3D .
cosmin742000 pe 15 aprilie 2013 17:35
S-or fi prins si oamenii , care consuma acest gen de filme ca sunt doar niste paceleli , menite sa inlocuiasca lipsa oricarei povesti.Eu insa ma indoiesc ( ca s-au prins )
Dacianus pe 16 aprilie 2013 08:32
Eu as prefera sa se investeasca in perfectionarea imaginii clasice, decat in 3D-ul asta ochelaristic.
sandubloc pe 16 aprilie 2013 13:41
3D-ul iti oboseste ochii, mai ales ca au o focalizare greoaie. Sunt de parere ca 3D-ul se merita doar la iMAX.
valentin226 pe 18 aprilie 2013 14:16
ei da, pana acum cerea-ti 3 D, acum nu mai este bine. Mie imi place. Am citit in presa din afara ca efectele speciale sunt numeroase in Iron Man3 si chiar nu ma deranjea, din potriva...Daca nu va palce nu mergeti sa il vedeti...
alex_il_fenomeno pe 24 mai 2013 16:03
Criza economica isi face simtita prezenta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells