Inhumans ar putea beneficia de un reboot în cinematografe

de Cristina Grigore în 30 Aug 2019
Relansarea este însă condiționată de cât de populari devin alți supereroi Marvel - precum Ms. Marvel și Inhumans/Celestials

Inhumans ar putea beneficia de o relansare în cadrul Universului Cinematografic Marvel. Potrivit unul zvon preluat de comicbookmovie.com, se ia în considerare producția unui nou film cu Black Bolt, Medusa și restul familiei regale de supereroi.

Va mai dura însă ceva până la dezvoltarea acestei pelicule, cel puțin până când Ms. Mavel și The Celestials, care au legătură cu Inhumans în benzile desenate, își câștigă locul în UCM devin tot mai cunoscuți publicului. Este însă foarte probabil ca, deocamdată, Marvel să încerce să modifice povestea de origine a lui Ms. Marvel - un personaj popular printre fanii benzilor desenate - astfel încât să nu mai facă parte din echipa Inhumans. 

Noua producție avută în vedere se va diferenția cu siguranță de miniseria lansată de ABC și realizată în colaborare cu IMAX - primele două episoade au fost proiectate în cinematografe în 2017 (ca film). Primit extrem de prost de public și critică, serialul a fost anulat la scurtă vreme și chiar a încheiat orice planuri de viitor între AMC și IMAX.

Realizatorii mizează, așadar, pe factorul timp și pe buna evoluție la box office a unor producții precum Eternals, pentru a integra cu succes și acest grup de supereroi în MCU. Rămâne de văzut cum va evolua planul Marvel în anii viitori și cât de interesat va mai fi publicul de avalanșa de adaptări ale benzilor desenate.

Exploreaza subiecte similare:

Inhumans, Eternals

Alte știri din cinema

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 2 septembrie 2019 10:16
Macar s-o faca pe Ms. Marvel cu burkha sau macar cu batic in cap, sigur ar avea si mai mare succes.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells