Interviu exclusiv. Demián Bichir, părintele Burke în The Nun: „Personajul mi-a prilejuit reconectarea cu bunica mea”

Călugărița: Misterul de la mănăstire, cu Taissa Farmiga (sora Verei Farmiga, protagonista din The Conjuring) și Demián Bichir protagonişti, filmat integral în România, va avea premiera săptămâna aceasta pe marile noastre ecrane. Pe 19 iunie 2017, publicaţia Cinemagia era invitată pe platourile din Mogoşoaia ale filmului, unde a văzut decorurile, a asistat la turnarea câtorva scene şi a vorbit cu actorii şi echipa filmului.

În săptămâna lansării acestui horror, Cinemagia publică o serie de interviuri exclusive în România. Actorul mexican Demián Bichir, părintele Burke în film, cel care este trimis de Vatican, împreună cu sora Irene (Taissa Farmiga) în România anilor 1950, a răspuns curiozităţii Cinemagia şi celorlalţi jurnalişti veniţi din SUA, Franţa, Germania, Spania, într-un round table organizat chiar lângă decorurile impresionante ce recreau abaţia Cârţa.

Spuneți-ne câteva cuvinte despre obiectele pe care le poartă mereu cu sine personajul dvs., părintele Burke

Demián Bichir: Atunci când te înrolezi să fii un soldat, fie și al lui Hristos - că despre asta vorbim, de parcă ai fi într-un mediu militar - trebuie să fii antrenat, și trebuie să îți cunoști instrumentele. Însă, ca oricare soldat, trebuie să înțelegi că viața ta nu îți mai aparține și că vei muri, mai devreme sau mai târziu. Odată ce accepți acest lucru, devii mai curajos, mai viteaz, neînfricat. Pentru că știi că te-ai împacat cu cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui om - moartea - și, iată, tu te-ai împăcat cu ea. Și, pentru a lupta cu demonii, am propriile mele arme. În loc de un AK 47 port apa sfințită - puternică în caz de nevoie - un crucifix, și acestea alcătuiesc un kit cu care să salvez lumea de rău - demon cu demon, pe rând.

Până acum, horror-ul era o rampă de lansare pentru actori care debutau în acest gen și continuau cu alte filme. Însă, acum, vedem actori împliniți care aleg să joace în horror, aducând un plus de prestanță genului...

Demián Bichir: Mulțumesc pentru considerentul că aduc relevanță. Poate că e straniu, dar nu mă gândesc, când accept un rol, la genul filmului. Contează scenariul, cum e scris filmul, fie comedie, musical sau SF. Eu caut acele povestiri și acele personaje care pot fi memorabile, și nu mă gândesc la un gen, ci la a juca natural. Și dacă ai norocul unui regizor bun precum Corin Hardy, asta e ceea ce contează: nu filmezi un horror ca pe un film horror, ci încerci să te scufunzi în povestire și în pielea personajului. Asta contează.

Spune-ne mai multe despre regizorul Corin Hardy, care este relativ nou în cadrul genului, dar pare că face lucruri minunate...

Demián Bichir: Da, este nou în cinematografie în general, și este remarcabil cum, cu doar trei filme, printre care fantasticul Butterfly (2003), pare că a făcut un milion. Este așa de priceput și de experimentat - nu ascund asta. Are un atu foarte important - pregătirea. Este un artist unic, unul care seamănă cu Guillermo del Toro și Ridley Scott, care sunt în același timp și desenatori: își creează singuri lumea, propriile personaje. Corin își ia imaginația în serios. Vom auzi lucruri grozave despre acest regizor, și mă bucur că ne-am întâlnit un „căpitan”. Ca actor nu te vezi pe tine însuți: avem nevoie de un ochi de expert să ne spună încotro ne îndreptăm.

Spuneți-ne despre relația cu religia. În film erați un preot, dar  îmbrăcat nu tot timpul în negru. Există un motiv pentru asta?

Demián Bichir: Un lucru care îmi place la scenariu este plasarea în anii 1950, o perioadă care îmi place în mod special - anii 40-50, și de aceea abia am așteptat să intru în rol. Cel de-Al Doilea Război Mondial tocmai se terminase, și exista o persecuție intensă asupra preoților și măicuțelor, și - cel mai bun mod de a călători - era îmbrăcat în haine obișnuite, „civile”. Și era singurul mod, unul limitat, de a intra la mănăstire, atât de limitat încât era accesibil numai măicuțelor.

Am crescut știind multe despre religie, datorită bunicii mele. Mergeam împreună cu ea la biserică și învățam multe de la ea. Unul dintre primele lucruri pe care mi le amintesc cu drag de la biserică era liniștea și mirosul de tămâie. Deși am propria concepție despre religie și cred într-o forță universală, care a creat totul, abia atunci când am intrat în personajul meu am simțit că m-am legat din nou cu bunica mea... intrarea în personaj mi-a prilejuit reconectaarea cu amintirile despre bunica mea. Și mama mea, la rândul ei, este o legătură ideală cu lumea credinței. Este și ea credincioasă, o actriță, dar și o revoluționară.

Însă apreciez credința atunci când face bine, nu atunci când face acel rău pe care l-au făcut atâtea religii. Este ca și cum am pășit în personaj și am crezut în el, și sper să vedeți asta pe ecran. În felul acesta m-am întors la rugăciunile în latină pe care le spuneam odată și m-a întors în timp. Pentru mine, toate aceste elementele și instrumente s-au adunat pentru a intra în personaj.

Despre legătura dintre The Nun cu Annabel și The Conjuring. Aceasta se aplică și pentru personajul dvs.?

Demián Bichir: Nu am idee, vor fi fiind legate în vreun fel însă numai autorii filmului pot ști despre această legătură. Personal nu sunt un fan al filmelor horror, nu îmi place durerea, urăsc să fiu speriat, așa că probabil nu voi urmări filmul. Da, sunt în el, cunosc scenariul, dar știu că sunt lucruri care vor apărea în film, la care nu am asistat, și pe care nu vreau să le văd.

Ați fost speriat la filmări?

Demián Bichir: Eh...Da. Munca făcută de Jennifer Spence (designer de producție - n.red.) pe partea de scenografie mi-a făcut activitatea ușoară, și am filmat în locuri cu semnificație, precum castelul de la Hunedoara (Castelul Corvinilor - n.red). Și asta, în sine, era emoționant. Era o scenă în care mă rugam, iar răul devine vizibil în spatele meu... A fost... oh, înspăimântător.