Intră în culisele celei mai spectaculoase cascadorii din Point Break

de Cristina Grigore în 26 Nov 2015
Traseul acesteia, din deşertul Utah, SUA, a fost numit de regizorul Ericson Core „Sfântul Graal al motocrosului american”

Remake-ul peliculei Point Break, ce se va lansa pe 25 decembrie şi în cinematografele noastre, are toate şansele să impresioneze prin scenele de acţiune pline de adrenalină. Una dintre acestea a fost prezentată într-un videclip preluat online de JoBlo.com. Este vorba despre una dintre cele mai spectaculoase cascadorii din film, efectuată pe un traseu din deşertul Utah, pe care regizorul Ericson Core (directorul de imagine al lui The Fast and the Furious) îl descrie drept „Sfântul Graal al motocrosului american”.

Noul film îl are pe Luke Bracey în rolul lui Johnny Utah, un tânăr agent FBI care începe să lucreze sub acoperire pentru a demasca o organizaţie criminală şi a opri un jaf de proporţii. Bracey preia astfel rolul jucat în 1991 de Keanu Reeves, în vreme ce carismaticul nelegiuit Bodhi, interpretat anterior de Patrick Swayze îi revine actorului din Zero Dark Thirty, Edgar Ramirez. Teresa Palmer (Warm Bodies, I Am Number Four) şi Ray Winstone şi Delroy Lindo fac şi ei parte din distribuţie.

Gerard Butler a fost dorit, iniţial, în rolul lui Bodhi. Pelicula, realizată de Alcon Entertainment şi Warner Bros, şi-a început filmările în iunie 2014, la Berlin. Ulterior, producţia s-a mutat în Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Mexic, Venezuela, Polinezia Franceză, India şi Statele Unite ale Americii.

Exploreaza subiecte similare:

Point Break, Ericson Core, The Fast and The Furious, Luke Bracey, Keanu Reeves, Patrick Swayze, Zero Dark Thirty, Édgar Ramírez, Teresa Palmer, Warm Bodies, I Am Number Four, Ray Winstone, Delroy Lindo, Gerard Butler

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells