Rain Dogs, un nou serial de comedie care a debutat recent pe HBO Max, urmărește încercările prin care trece Costello Jones (Daisy May Cooper) o mamă singură care luptă pentru a oferi fiicei ei Iris (Fleur Tashjian) o viață mai bună, sprijinită de prietenul ei cel mai bun (Jack Farthing) și amica ei Gloria (Ronke Adekoluejo), într-o poveste complicată despre familii destrămate, prietenii pasionale, sărăcie, descumpănire și prejudecată.
O producție Sid Gentle Film Ltd, compania din spatele succesului Killing Eve, serialul mizează pe dialoguri usturătoare, într-o comedie neagră captivantă.
Jack Farthing (Poldark, Chloe, Spencer) are aici rolul flamboaiantului Selby, prietenul bogat, agresiv și renegat al lui Costello, cu care are o relație tumultuoasă.
Jack Farthing dezvăluie mai multe despre rolul din serialul filmat în Bristol, disponibil pe HBO Max, pentru care a învățat să joace mahjong și să vorbească în chineză (dialectul mandarin). Interviul a fost pus la dispoziția cititorilor Cinemagia de către HBO.
Cum l-ai descrie pe Selby?
Este un bărbat care are la fel de multe lipsuri pe cât are privilegii; părinții lui i-au dat totul și nimic. Este un bărbat foarte inteligent, plin de pasiune și carismă care ascunde foarte multe răni și traumă cu ajutorul violenței, manipulărilor și nevoii de a fi în control. În mod fundamental, are o inimă foarte mare, dar nu știe cum să exprime toată această iubire.
Nu a avut niciodată o relație romantică semnificativă, dar nici părinții lui nu l-au iubit și nici nu au avut grijă de el. Simte o dragoste profundă față de Iris și Costello, dar nu o poate exprima într-un fel lipsit de o dorință de control sau de o calitate distructivă. Dar este motivat de iubire; de altfel, există o mare cantitate de iubire în serial.
Care a fost prima reacție a ta atunci când l-ai „întâlnit” în scenariu?
Mi s-a părut că pur și simplu „sare” de pe pagină. E valabil pentru toate personajele, dar el e atât de viu în scenariu încă din primul moment, un personaj complicat și interesant. Poți vedea foarte rapid că, în ciuda fanfaronadei sale, există multe lucruri care se petrec în interiorul său. Imediat l-am simțit ca pe un personaj imprevizibil, care nu numai că nu e un stereotip, ba chiar distruge un anumit stereotip.
Selby este unul dintre acești oameni, precum Costello și Gloria, care nu-și are locul nicăieri în societate, genul de oameni care sunt mereu cei mai interesanți de jucat. Personajul lui, împreună cu scriitura și cu echipa de producție, m-au făcut să răspund: „Da, vă rog!”
Aspectul lui fizic este foarte bine pus la punct - oare încearcă să creeze aparența de a fi un libertin în stilul lui Byron?
Cred că ideea de a face referire la trecut e foarte relevantă pentru Selby, fie că e vorba de a purta haine făcute la croitor, pe Savile Row, sau în încercarea de a fi un erou romantic. Aceste lucruri fac parte din armura pe care o folosește pentru a se proteja pe sine. Nu cred că este un bărbat modern - e cineva care vine din cu totul alte vremuri.
De asemenea, este blocat în propriul trecut. Într-un fel, se îmbracă la fel ca tatăl lui, chiar dacă nu se poate gândi la el fără să simtă durere și furie. E ca și cum ar fi prins în capcană. Țin minte când am discutat cu designerul despre costumele lui; eram interesat de ideea unui personaj care e blocat într-o uniformă care reprezintă toate lucrurile față de care are resentimente, dar aceste lucruri sunt atât de împletite cu cine e el, încât nu poate da jos această uniformă.
Unde se termină fanfaronada și unde începe Selby cel real?
Linia dintre interpretare și autenticitate cu el e foarte neclară și e dificil de găsit. Costello o cunoaște, însă, și de aceea se bucură de masca lui, de momentele în care joacă un rol, pentru că o fac să râdă și ea știe bine ce face. Să-l cunoști pe Selby pentru prima oară ar fi oribil. Nu ai reuși să ajungi la niciun fel de adevăr interior pentru că există prea multă fanfaronadă și frivolitate, în scopul instinctului de conservare. E agresiv și confruntațional.
Cu toate astea, dacă îl pui în aceeași cameră cu Iris și brusc se schimbă temperatura. Îl vezi citindu-i o poveste, la culcare, și cum e atât de diferit de tipul care se dă mare de față cu alți pușcăriași, în timpul terapiei de grup pentru managementul furiei. De aceea iubesc acest personaj, pentru că este la fel de complicat ca noi toți.
Selby este un fost pușcăriaș violent, cu o gamă variată de talente - te-ai documentat în vreun fel pentru acest rol?
Am avut o profesoară uimitoare de mahjong, care m-a învățat și să vorbesc parțial dialectul mandarin. Când filmam scenele care au loc în localul de mahjong, a venit pe platouri pentru a ne ajuta să creăm o scenă autentică.
Dincolo de zonele specifice de documentare, m-am lăsat condus de scenariu și de Cash către referințele pe care le face legate de personaj, cum ar fi Goddard și Paul Schrader. Îi poți descoperi ideile atunci când urmezi mici firimituri ale ei în scenariu. Și, desigur, am vorbit cu ambii noștri regizori despre Selby, legat de cum îl vedeau ei și cum voiau să interpretez partitura.
La un moment dat, însă, trebuie să te oprești, să te întorci la scenariu și să te aduci pe tine însuți.
Selby s-a născut într-o postură foarte privilegiată și Selby și-a bătut joc de toate avantajele sale - ai găsit frustrant acest aspect al personajului?
Absolut! Fix ăsta este răspunsul. E acest tip foarte privilegiat - e atât de privilegiat - și a primit atât de multe și continuă să primească bani în mod lunar, deși e o plată recurentă de la mama lui, ca s-o lase în pace. Ajungi să te gândești: „cum ai lăsat asta să se întâmple?”
Toată ideea e că e mult mai mult decât doar privilegiat, există mult mai multe lucruri decât ce s-a întâmplat în tinerețea lui și în viața lui, care contribuie la identitatea lui. Același lucru e valabil și pentru Costello - e o mamă singură, care trăiește în sărăcie, dar este mult mai mult decât doar o mamă singură care trăiește într-o sărăcie lucie.
Ce e minunat la serial este cât de variate sunt acele categorii și cum pot fi redundante. Acele personaje sunt de fapt indivizi și gama de experiențe din lumea asta e infinită, așa că, atunci când aplici o etichetă unei persoane, ai o idee vagă de cine e persoana aia, dar nu poți vedea cine e cu adevărat. Așa e și cu Selby, și asta este ceea ce-l face cu adevărat interesant.
Cum ai descrie relația dintre Selby și Costello?
Sunt obsedați unul de celălalt, se iubesc la fel de mult pe cât se urăsc și au nevoie unul de celălalt. De fapt, Selby are mare nevoie de Costello. Încearcă să iubească și nu reușește să-și exprime iubirea fără a face rău. Acea emoție devine o putere distructivă, dar este totuși iubire. Ei sunt o plută de salvare unul pentru celălalt, dar în același timp, se aruncă unul pe celălalt de pe plută. Amândoi încearcă să controleze dinamica de putere, pentru că amândoi au o porțiune mică din nevoile lor satisfăcute.
Țin minte când Cash spune că Selby este cineva care trăiește constant cu teama de a fi abandonat de cei din jur. Avea 15 ani atunci când tatăl lui și-a luat propria viață și a trăit cu consecințele acelui moment de atunci încoace. Selby este genul de persoană care aprinde două țigări de fiecare dată când aprinde una, pentru ca persoana cu care este să mai rămână cu el măcar cele două minute în care fumează țigara. Acesta este genul de intensitate cu care el îi apucă pe oamenii pe care îi iubește, ceea ce, în mod inevitabil, îi îndepărtează.
Au existat scene pe care le-ai considerat o adevărată provocare, pentru că erau dificile fizic și emoțional sau pentru că erau foarte distractive?
Au existat multe provocări și rolul a avut nevoie de multă vulnerabilitate, dar ne-am și distrat enorm de mult. Spre sfârșitul serialului, am petrecut mult timp într-o mașină cu Ronke, care o joacă pe Gloria, și cu Adrian Edmondson, care îl joacă pe Lennie. Am fost în aceeași mașină timp de două zile și am avut loc pentru niște libertate - cu cineva ca Ade a fost un adevărat carnagiu. Este un geniu și un om minunat.
Ceea ce e ciudat e că, în ciuda energiei și vitalității lui Selby, nu-l vedem plin de bucurie în serial. Există foarte multă suferință și scene dificile, dar ne-am simțit foarte bine lucrând la serial.
Cum a fost să lucrezi cu Fleur, care o interpretează pe fiica lui Costello, Iris?
E un talent enorm. Acesta a fost primul ei rol și s-a descurcat uimitor. Acele scene dintre ea și Daisy, și între mine și ea, sunt legate în mod esențial de abilitatea noastră de a construi o legătură emoțională, și ea a fost foarte deschisă la asta. Era atât de sofisticată și matură în abordarea ei. Am fost binecuvântați ca echipă să o avem alături și îmi place la nebunie cum apare în serial.
Câteodată copiii din seriale par să fie mai mult produsul unei liste de bifat și nu un personaj bine-construit și viu. Iris se simte ca un personaj, este atât de puternică și chiar o cred atunci când îi spune lui Costello să tacă sau spune că este dezamăgită de ea. E sclipitoare și a fost o plăcere să lucrăm cu ea.
Cum a fost să filmezi cu Anna Chancellor și să aduceți împreună la viață relația dintre Allegra și Selby?
Selby are o relație dureroasă cu mama lui. Am iubit acele scene cu Anna, pentru că dezvăluie multe despre cine este Selby, despre copilăria lui și cum este un produs al abordării părinților lui în a-l crește.
Există o scenă timpurie în care au o ceartă în timp ce ea face exerciții fizice cu picioarele - a fost dificil să o filmați?
Anna a fost incredibil de amuzantă. Acea scenă este un exemplu perfect pentru atuurile show-ului, există un element ridicol ancorat într-un adevăr serios și în lupte pentru putere. E cumva perfect că ea face aceste exerciții ridicole în timpul acestei discuții conflictuale.
Ce crezi că spune serialul despre Marea Britanie contemporană și despre modul în care oamenii se pot pierde atunci când nu sunt susținuți?
Este absolut o poveste a momentului. Sper să fie un mod de a ne aminti că foarte mulți oameni nu au destul sprijin din partea societății, pentru că nu își găsesc locul, nu pot avea vieți normale sau pentru că sistemul nu îi servește.
Rain Dogs este fix despre acei oameni care nu sunt stereotipuri, oameni care nu pot fi incluși într-o categorie. Sper că ce face acest show e să ne ajute să rezistăm tentației de a-i clasifica în mod stereotipic, și astfel când ne gândim la clase sociale, sau categorii, vedem indivizi și nu un anumit sertar sau o anumită etichetă.
