Jessica Biel lasă rolul lui Viper din The Wolverine unei rusoaice

de Cristina Grigore în 20 Iul 2012
Jessica Biel lasă rolul lui Viper din The Wolverine unei rusoaice

Jessica Biel a primit recent o partitură incitantă în anticipatul The Wolverine, cea a lui Viper (Madame H.Y.D.R.A.). Ea a renunţat însă la ofertă cu doar câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor, forţând studiourile 20th Century Fox să îi găsească rapid o înlocuitoare.

Potrivit TwitchFilm.com, aleasa este o actriţă de 29 de ani pe care ai putut-o vedea în Tinker Tailor Soldier Spy, rusoaica Svetlana Khodchenkova, aflată acum în negocieri pentru rolul lui Viper. Cel mai probabil o antagonistă a lui Woverine, Viper este descrisă în benzile desenate luptând atât împotriva echipei X-Men, cât şi împotriva celei a Răzbunătorilor.

Care este însă legătura ei cu Wolverine? Benzile desenate o descriu drept cea care a încercat să o ucidă pe logodnica acestuia, Mariko Yashida, după care l-a şantajat pe supererou să accepte o căsătorie formală, pentru a putea trece astfel în fruntea unei organizaţii criminale (H.Y.D.R.A.).

Woverine 2 îl va trimite pe Logan (Hugh Jackman) în Japonia. Acolo, Silver Samurai îşi încrucişează sabia cu ghearele de adamantiu ale protagonistului, în vreme ce acesta trebuie să ţină piept şi unei figuri misterioase din trecutul său, într-o bătălie epică ce îl va schimba pentru totdeauna. Filmul va apărea în cinematografe pe 26 iulie 2013.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rizea.alex70 pe 20 iulie 2012 15:03
Ce aiurea,a renuntat la rol chiar inainte cu cateva saptamani de inceperea filmarilor...cam neserioasa...parerea mea.
alex_il_fenomeno pe 9 august 2012 20:19
prima cred ca era o alegere mai inspirata .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Ştiri cinema

jinglebells