Jessica Biel i se va alătura recent anunţatei Scarlett Johansson în pelicula finanţată de studiourile Fox Searchlight, intitulată Alfred Hitchcock and the Making of Psycho, scrie Deadline.
Filmul este o adaptare a cărţii de non-ficţiune a lui Stephen Rebello, iar rolul primit de Biel este cel al starului din Psycho, Vera Miles (Lila Crane în filmul original). Pelicula va descrie modul în care a luat naştere una dintre cele mai de succes pelicule horror clasice, lansată în 1960. Scenariul îi va aparţine lui John McLaughlin, care a lucrat şi la povestea lui Black Swan, iar de regie se va ocupa Sacha Gervasi (Anvil! The Story of Anvil).
Din distribuţia filmului mai fac parte Anthony Hopkins, în rolul lui Hitchcock şi Helen Mirren, drept Alma, soţia acestuia. Scarlett Johansson şi James D’Arcy îi vor interpreta pe Janet Leigh şi Anthony Perkins (Marion Crane şi Norman Bates în Psycho).
Pentru Biel (30 de ani), noul rol este un motiv în plus de bucurie. Nu numai că a reuşit să surclaseze la casting o mulţime de alte actriţe cunoscute care îşi doreau acest rol, dar se şi pregăteşte de nuntă. Iubitul său, Justin Timberlake (29 de ani), a cerut-o de soţie, după mai bine de patru ani de relaţie.
Părerea ta
Spune-ţi părerea