Joseph Gordon-Levitt, confirmat în The Dark Knight Rises

de Cristina Grigore în 19 Mar 2011
Joseph Gordon-Levitt, confirmat în The Dark Knight Rises

Apariţia lui Joseph Gordon-Levitt în The Dark Knight Rises a fost anunţată încă din luna februarie, când Christopher Nolan şi-a manifestat dorinţa de a colabora din nou, pentru această producţie, cu starul din Inception. Potrivit Variety, după săptămâni întregi de negocieri, actorul a încheiat, în sfârşit, contractul cu studiourile Warner pentru apariţia în film.

Nu au fost oferite încă detalii referitoare la personajul pe care Gordon-Levitt îl va interpreta, dar există unele speculaţii potrivit cărora acesta ar fi Deadshot, un membru al Ligii Umbrelor – grupul de ninja conduşi, în Batman Begins, de Ra’s al Ghul (Liam Neeson).

O nouă apariție în film, pe lângă Tom Hardy şi Anne Hathaway, şi ei recent adăugaţi francizei Batman, ar putea fi Juno Temple, dorită în rolul unei foarte descurcăreţe fete, crescută pe străzile Gotham-ului.

Actriţa britanică de 21 de ani a putut fi văzută în Year One, a terminat de curând filmările la Killer Joe (unde a fost colegă cu Matthew McConaughey şi Emile Hirsh) şi o vom putea vedea la sfârşitul anului în The Three Musketeers, unde joacă roul Reginei Anne.

Gordon-Levitt va putea fi văzut în curând în comedia Elektra Luxx şi Hesher (în care o are alături pe Natalie Portman). A terminat filmările la thriller-ul Premium Rush şi lucrează acum la Looper.

The Dark Knight Rises va fi lansat şi pe marile ecrane româneşti pe 20 iulie 2012.   

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Kable pe 19 martie 2011 14:04
Sper ca nu in rolul lui Robin, pt ca daca e asa atunci Bale nu va mai vrea sa joace in film
batmanfan pe 19 martie 2011 14:31
Nu are cum sa fie ma Robin. S-a stabilit asta inca de cand a preluat Nolan franciza. De la inceput a zis: "cat timp is eu regizor, nu iti veti vedea pe Robin in filmele mele". Plus amenintarile lui Bale, zise anterior de Kable. Asa ca e destul de clara treaba asta, nu tre sa amintiti mereu de lucrul acesta. Si ca observatie, nu cred ca va fi Deadshot. Merg in continuare pe mana lui Black Mask.
x pe 19 martie 2011 19:48
pentru cea care a scris articolul: Juno Temple nu a jucat rolul reginei Anne in Year One, nici macar nu exista un asa personaj pe numele acela in acest film; Juno Temple intr-adevar joaca intr-un rol al reginei Anne in filmul "The Three Musketeers" care se filmeaza in prezent...ar fi frumos sa corectezi
legolas05 pe 19 martie 2011 21:10
e adevarat ce ai spus batmanfan....
Krakatau pe 20 martie 2011 00:33
Bun bun, acum sper sa intre in distributie si Juno Temple :D
Marin10 pe 20 martie 2011 04:20
Si personajul pe care il va interpreta este... Alberto Falcone, fiul lui Carmine Falcone, seful mafiei din Batman Begins. How you like that!!! And remember, you heard it first from Marin.
ChristianCage00 pe 20 martie 2011 16:14
Deci va fi The Holiday Killer (Alberto Falcone). Ma asteptam sa fie mai putine personaje negative in film, se pare insa ca Nolan continua cu mai multe. Se vorbeste si de Marion Cotillard, pe care eu as fi dorit-o ca Selena Kyle....insa a fost aleasa Anne Hathaway.
Vorador pe 20 martie 2011 20:53
imi place actorul,in Inception a fost unul dintre cei mai buni.Am observat ca regizorul Christopher Nolan tine legatura stransa cu actorii sai,cum ar fi Cillian Murphy,Christian Bale sau Michael Caine.Au aparut in multe dintre filmele lui
Petra pe 21 martie 2011 16:00
1. De ce nu vrea Bale sa apara Robin in filmele cu Batman?

2. Gordon-Levitt seamana enorm de mult cu Heath Ledger.

alex_il_fenomeno pe 21 martie 2011 18:50
s-a vorbit mult despre aparitia sa , bine ca in sfarsit s-a confirmat !
batmanfan pe 24 martie 2011 13:48
@Petra: Nu vrea ca Robin sa apara in film deoarece le da la toti migrene doar cand se pronunta cuvantul "Robin". Acest personaj este si va fi mereu asociat cu esecul multumita regizorului Schuemacher, care a facut din "Batman&Robin" cel mai rusinos film din istorie cu Batman, parere a multor critici si alti regizori. De asta.
Gebeleizis pe 16 octombrie 2011 02:05
Un actor foarte bun!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells