Lady Gaga și Bradley Cooper s-ar putea întoarce în cursa Oscar pentru cel mai bun rol principal

de Marina Florea în 8 Aug 2021
Succesul starurilor din A Star is Born s-ar putea repeta în 2022

Filmul din 2018 A Star is Born a fost o mare reușită atât pentru Bradley Cooper și pentru Lady Gaga. Filmul a deschis cariera lui Bradley Cooper ca regizor de lungmetraje iar pentru Lady Gaga a fost primul rol într-un lungmetraj, și vorbim de unul de succes (a mai jucat în câteva filme, însă niciodată la acest nivel). Cei doi au câștigat, în total, cinci nominalizări la Oscar pentru film, inclusiv pentru cele mai bune roluri principale (deși filmul a câștigat Oscarul numai pentru melodia din film, Shallow, la a cărei compoziție a participat și Lady Gaga). Peste numai trei ani, cei doi s-ar putea întoarce în cursa pentru Cel mai bun actor și Cea mai bună actriță.

Lady Gaga joacă în House of Gucci, un film al cărui trailer a fost de curând făcut public cu multă reclamă, în rolul Patriziei Reggiani, un personaj real, care a fost implicată în omorul conducătorului celebrei case de modă. Filmul are regia semnată de către nominalizatul la Oscar Ridley Scott (Thelma și Louise, Gladiator, Black Hawk Down, Marțianul), având scenariul semnat de către Roberto Bentivegna și de către autoarea nominalizată la Oscar Becky Johnston (The Prince of Tides). Așadar, filmul are șanse serioase pentru Oscaruri. Cât despre Lady Gaga, e deja în cărți pentru Oscarul pentru cea mai bună actriță, cu o cotă la pariuri de 9/2, scrie GoldDerby.

Între timp, Cooper joacă rolul manipulativului prezentator de circ Stan Carlisle în Nightmare Alley, filmul semnat de Guillermo del Toro, la rândul lui cu așteptări mari la Oscar. La ora actuală, Cooper este bine cotat, locul 5 în cotele pentru Cel mai bun actor cu șanse de 9/1; cu opt nominalizări și fără niciun premiu, actorul ar putea primi în final trofeul dacă filmul își atinge potențialul.

Așadar, e posibil ca ambele staruri să renască anul acesta pe marile ecrane.

 

Exploreaza subiecte similare:

House of Gucci, Nightmare Alley, Lady Gaga, Bradley Cooper

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells