În noaptea de duminică noapte spre luni, va avea loc Gala Oscar. A 93-a gală din istoria Premiilor Oscar este organizată cu strictețe, din cauza pandemiei, și va putea fi urmărită, pe 26 aprilie, de la ora 3.00, pe platforma Voyo. Marți, 27 aprilie, de la ora 20.30, va fi difuzată și de postul Pro Cinema.
Fiecare dintre nominalizații de anul acesta la categoria Cel mai bun film a trecut printr-o călătorie dificilă către linia de sosire, înainte să câștige atenția Academiei de Film. Iată cum s-au derulat lucrurile.
Piesa dramaturgului Florian Zeller, Tatăl, s-a bucurat de mai multe premii pe scenă înainte să devină un film, însă prima producție semnată de Zeller ca și regizor este o reimaginare pentru marele ecran a poveștii emoționante a unui bărbat care alunecă spre demență.
Zeller relatează că l-a vrut pe Anthony Hopkins în rolul principal, dar ca și regizor începător, era o propunere foarte ambițioasă. „A fost foarte generos”, susține Zeller. „Cred că este modest și curajos. Are acum 83 de ani. Știa că nu este o sarcină ușoară. Să încerce ceva ce nu a mai făcut, încercând să transmită emoție și vulnerabilitate pură, era ceva prin care nu a mai trecut, din punct de vedere actoricesc.”
Povestea lui William O'Neal, un delincvent de culoare șantajat de FBI în 1968 pentru a deveni informatorul din cercul carismaticului lider al Panterelor Negre Fred Hampton, nu a fost suficient documentat, iar aducerea filmului pe marele ecran a venit cu un preț semnificativ pentru regizorul Shaka King. Au fost necesare numeroase cercetări prin biblioteci pentru a pune la un loc o poveste care are încă numeroase semne de întrebare.
„Numărul de cărți de mai multe sute de dolari pe care le-am cumpărat”, își aduce aminte King, ”numai pentru că această poveste nu este bine acoperită. Este, în mod intenționat, ținută departe de noi”. În plus, King a trebuit să negocieze cu fiul și cu văduva lui Fred Hampton. „Fred Hampton Jr. era pe platourile de filmare aproape 90% din timp”, susține King.
David Fincher a avut sarcina să finalizeze Mank, proiectul său cu o producție îndelungată despre vârsta de aur a Hollywood-ului care va fi filmat în alb-negru, folosind tehnici de producție ale anilor 1930, cu un design de sunet care a reprezentat un ecou al vremii. Acesta este regizorul care, în fond, care a strecurat mesajul anti-corporatist al lui Fight-Club dincolo de Rupert Murdoch, și a avut o perspectivă realistă asupra lipsei de reguli a miliardarilor din Silicon Valley cu The Social Network. Cine altcineva ar putea fi un provocator mai bun care să plonjeze în istoria cinematografului, altcineva decât un canal de streaming care a fost acuzat că pregătește moartea cinematografului?
Desigur, nu e nicio surpriză că Netflix s-a implicat; în fond, au făcut eforturi pentru a susține regizori de top și în trecut, dând undă verde unor proiecte considerate prea riscante de alte studiouri. Asta se întâmpla și cu Mank, care era în cărți încă din faza debutului lui Fincher în lungmetraj cu Alien, filmul fiind atunci un proiect al tatălui regizorului, Jack Fincher, care a murit în 2003. Totuși, David Fincher susține că ceea ce l-a atras în poveste nu era disputa din jurul lui Citizen Kane, ci faptul că era o poveste despre schimbare. „(Herman Mankiewicz) putea semna un contract”, susține Fincher. „Era un bărbat matur; știa ce face. Totuși, de multe ori dispărea în discreție de multe, multe ori înainte și, de data asta, nu a făcut-o. Asta a fost interesant pentru mine. Mă fascina ideea unui personaj care a fost înregistrat de atâtea ori deplângând superficialitatea și lipsa de perspective ale cinematografului,declarând în cele din urmă: „Așteaptă puțin. Vreau asta pe piatra mea de mormânt.”
În ianuarie 2020, Lee Isaac Chung a avut premiera cu Minari, primul său lungmetraj din 2012 încoace, la festivalul Sundance. Povestea filmului urmărește o familie coreeană din Statele Unite care se mută din zona metropolitană a Los Angeles-ului într-un orășel din Arkansas unde înființează o fermă. Cu Steven Yeun, Yeri Han, Yuh-Jung Youn, Alan S. Kim și Noel Kate Cho, drama oferă un portret surprinzător al Visului american, bucurându-se de o reacție elogioasă la festivalul desfășurat în Park City. Pe repede înainte către 2021 și după șase nominalizări la Oscar, succesul filmului nu s-a diminuat după un an de la debut.
Ideea filmului i-a venit lui Chung în 2013, însă până în 2018 nu și-a propus să pună proiectul pe hârtie. Cu un val de violență îndreptată împotriva asiaticilor, filmul pare însă mai important acum ca niciodată. „Sper că ceea ce reușim să subliniem cu acest film este că noi nu suntem o problemă. Suntem în primul rând ființe umane”, susține Chung.
Frances McDormand promova la Festivalul de Film de la Toronto producția Three Billboards atunci când a văzut un film care i-a atras atenția, The Rider al lui Chloe Zhao, cel de-al doilea lungmetraj al regizoarei, care a marcat-o ca exact acel gen de producție cu spirit independent în care și-ar fi dorit să participe. Peste câteva luni, la Premiile Independent Spirit, fiecare dintre cele două femei au primit premii pentru filmul la care au lucrat, ținând discursuri în care deja anunțau că se bucură că lucrează împreună.
McDormand și producătorul Peter Spears au descoperit o carte de non-ficțiune, Nomadland a Jessicăi Bruder, care părea potrivirea perfectă între regizor, actor și material. Zhao a reușit să creeze o eroină perfectă - Fern, jucată de Frances McDormand - din poveștile adevărate despre oameni care au renunțat la o viață așezată în favoarea unei vieți pe drum.
Scenarist și regizor pentru prima oară, Emerald Fennell a venit cu ideea unei povești cu turnură neașteptată a unei femei care răzbună un viol înainte ca mișcarea #MeToo să ia avânt. „A apărut deoarece este ceva ce consideră că este foarte îngrijorător, și vreau să vorbesc despre asta.”
Cu un buget mic, Fennell, gravidă în lună mare, a venit cu ideea unei povestiri cu turnură care să răzbune un viol înainte ca mișcarea #MeToo să înceapă în forța. Se întâmpla la L.A., oriunde putea cere, împrumuta sau fura locuri de filmare”, susține ea. „Mulțumesc lui Dumnezeu că a fost așa o goană și un timp așa de scurt de filmare, pentru că dacă dura mai mult trebuia să mă gândesc la enormitatea lucrurilor și la cât eram de speriată.”
Dacă mai era nevoie să spunem că a face filme nu e floare la ureche, Sound of Metal ar putea fi exemplul perfect. Regizorul Darius Marder a avut grijă de povestea pe care a dezvoltat-o împreună cu Derek Cianfrance, cu care a lucrat pe scenariul pentru The Place Beyond the Pines, pentru un mai mult de un deceniu, dând o formă scenariului împreună cu fratele său, Abraham Marder. Pe măsură ce progresa, povestea filmului este despre un baterist de heavy metal care se luptă cu pierderea auzului, povestea inspirată și de comunitatea hipoacuzicilor. Totuși, traseul nu a fost ușor.
Actorii au venit și plecat înainte să-i găsească pe Riz Ahmed și pe Paul Raci, ambii nominalizați alături de el, dar și pe Olivia Cooke și pe Mathieu Amalric pentru rolurile principale. Și, printre multiplelel dificultăți financiare, proiectul era în preziua filmărilor atunci când a rămas din nou fără bani. Filmul a sosit la timp pentru premiera globală la Toronto Film Festival în 2019 fără să aibă un distribuitor, dar înainte ca festivalul să se încheie Studiourile Amazon au câștigat într-un război al ofertelor, îndreptând filmul către seara Oscarurilor.
Puține filme nominalizate la Cel mai bun film au avut în față un drum mai lung decât The Trial of the Chicago 7. Dar, surprinzător poate, Aaron Sorkin îi conferă merite lui Donald Trump pentru a fi deblocat filmul care stătea în așteptare timp de 14 ani.
„Ar fi fost poate adunări, un protestatar sau doi, iar Trump ar fi nostalgic după vremurile în care asemenea protestatari ar fi fost luați cu targa. De aceea Steven Spielberg a spus: Momentul pentru filmul acesta este acum.”
În 2006, Sorkin a fost chemat de Spielberg. „Mi-a spus că vrea să facă un film despre cei șapte din Chicago. Am spus: Bine, mă bag. Am ieșit din clădire, l-am sunat pe tata și l-am întrebat cine au fost cei șapte din Chicago.”
Sorkin nu a fost în cărți pentru regie până când Spielberg i-a spus să oprească rescrierea scenariului și s-o facă pur și simplu. „Scenariile nu sunt niciodată terminate, sunt confiscate”, declara el. Apoi, Paramount, Cross Creek și în cele din urmă Netflix au scos filmul în timpul pandemiei. Iar Sorkin crede că a fost vorba de destin.
