Maria Dinulescu, personaj principal în primul extras de pe albumul „Autistul", al lui Florin Chilian

Maria Dinulescu este din nou personajul principal. De data aceasta, în videoclipul piesei „Viaţa ca o curvă" - primul extras de pe albumul „Autistul", al lui Florin Chilian. Ideea videoclipului i-a venit actriţei la lansarea albumului, când toate luminile au fost stinse,  astfel încât numai muzica a fost lăsată să inspire simţurile invitaţilor. Apoi şi-a creat personajul... În timpul filmărilor s-a gândit la un om pe care îl iubeşte şi care „nu este uşor acceptat de ceilalţi"... Iată, în continuare, interviul integral cu actriţa şi - bineînţeles - videoclipul, oferit prin amabilitatea compozitorului Florin Chilian.

Cum ai ajuns în proiectul „Autistul", al lui Florin Chilian?
Într-o seară, obosită după o zi de filmare, mi-am spus că trebuie să mă relaxez participând la lansarea pe care a avut-o Florin cu „Autistul”. Fady Zaidan, directorul filialei locale a Brown-Forman, producătorul mărcii de whisky Jack Daniels şi a celei de votcă Finlandia, care a fost şi sponsorul evenimentului, i-a propus lui Florin să închidă lumina 20 de minute şi să lase invitaţii doar să descopere muzica. Inspirată de ideea lui Fady şi versurile lui Chilian, mi-am imaginat că s-ar putea face un clip cu o femeie în prim-plan, care să transmită acelaşi emoţii. L-am chemat pe Florin şi i-am propus ideea. La ceva vreme m-a sunat şi mi-a spus că l-ar interesa. Aşa că am discutat despre cum putem crea acest clip cu Daniel Serbănică - unul dintre directorii de imagine pe care îi apreciez foarte mult încă de la „Mecano", făcut cu Cristian Nemescu. Daniel, la rândul lui, l-a luat pe monteurul Zoran Stangacilovic, coleg de generaţie cu noi, şi - cu 500 de euro, plus 50 de minute de filmare - a ieşit acest clip. Vreau să preciez că a fost o muncă de  echipă şi nicidecum nu a existat un regizor  aşa cum s-a speculat în presă. Dacă vrei, Chilian a fost - ca la reclame - „agenţia" căreia i s-a prezenat o idee, pe care a apreciat-o şi în care a crezut.  
 
 
Albumul Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi conţine 14 piese. Ce te-a  determinat să alegi, dintre toate cele 14, piesa „Viaţa ca o curvă"?
Decizia a fost luată pe întuneric, în acel club. Am ascultat melodia şi mi s-a  părut că versurile spun lucruri foarte simple, dar care îţi dau multă forţă.   Abia mai târziu, când pregăteam filmarea, am citit cărticica CD-ului şi am  ascultat tot albumul. Cred că aşa a fost să fie...  
 
 
Care au fost motivele pentru care ai acceptat să te implici în proiect (ţinând  cont că bugetul a fost modest - 500 euro - prin urmare nici remuneraţia foarte  mare)?
Acest clip îl consider un experiment, o muncă de echipă care are un rezultat pe care ni-l doream. Nu au existat motivaţii financiare pentru că a fost făcut  între prieteni. Eu nu am luat nici un ban, iar ei doar şi-au acoperit cheltuielile tehnice. Cum va fi primit acest rezultat cred că o să fie surprinzător pentru noi. Totul a plecat dintr-un impuls şi s-ar putea ca tocmai acest lucru să aducă reacţii sincere.  
 
 
Dacă ar fi să descrii cele două personaje ale tale - din ultimele două videoclipuri - Peace şi Viaţa nu-i o curvă - în termeni de similitudini şi diferenţe - cum le-ai prezenţa? (Referă-te şi la gestul cu predatul: ridici ambele mâini în semn de capitulare...)  
Mi-am dorit să fie un personaj androgin în acest clip tocmai pentru că am prins gustul în „Peace". Chiar cred că sunt oameni pe pământ care simt că spiritul îi guvernează mai mult decât orice. Pentru aceştia am vrut „să vorbesc". În clipul celor de la Depeche Mode trebuia să respect un personaj construit de alţii, aici a trebuit să las nişte sentimente care s-au născut în mine să se joace cu camera, cu publicul şi cu nevoia de dragoste a oamenilor. Îmi aduc aminte că la această dublă, care reprezintă - de fapt - clipul „Viaţa ca o curvă" pur şi simplu am început cu finalul celei dinainte şi mi-am zis „ok, nu mă mişc, ci merg mai departe". Am văzut cum la un momendat totul s-a făcut negru în jurul meu şi mi-am zis „gata; sunt numai eu şi libertatea, plăcerea mea de a lucra cu camera, sentimentele şi tehnica".

Legat de mâinile în semn de „capitulare", cum spui tu, e foarte simplu. Am simţit că pe faţă aveam prea multe lacrimi şi realizam că se văd foarte urât pe cameră. Mi-am zis să le şterg, dar nu ştiam cum să scot mâna din cadru şi să aibă sens, să rămână coerent cu povestea.  Cel mai onest a fost să mă uit la acele lacrimi din palmă. Funcţiona perfect cu textul: „Nu au ce să îţi ia". Următorul pas a fost... oameni buni, uitaţi-vă ca nimeni nu are ce să ne ia şi am ridicat simplu cea de-a doua mână.


Cum te-ai pregătit pentru filmarea videoclipului?
Înainte de filmare am „chinuit-o" pe prietena mea, Rozana, pentru câteva ore,  punând-o în rolul operatorului. Nu ştiam ce variantă să aleg. Prima idee pe care o avusesem era să nu mă mişc, să mă uit fără să clipesc în cameră şi să fac sincron. Apoi mi-am zis să mă şi mişc, iar mai târziu mi-am spus să fac numai  uneori sincron, să mă mişc şi să las lucrurile să se aşeze în mine. La finalul  acestor ore de repetiţii, ne-am uitat pe material şi ne-am  zis că cea mai bună  alegere este cea din urmă. Era cea mai umană. După cum vezi, şansa noastră este  că ne adunăm mai mulţi care credem unii în alţii şi, inspiraţi, experimentăm diferite lucuri.


TU laşi lumea în lumea ta? Ajungi să te saturi de toate minunile lumii? Sau de  tăcerile ei? Ori de cuvinte? Dar de iubiri?
Dacă eu fac toate aceste lucruri? Nu cred că sunt atât de dramatică. Trăiesc viaţa cu naivitate şi bucurie. Uneori sufăr şi mă întreb ce rost am să fiu aici. Îmi trece repede. Ofer încredere fiecărui minut pe care îl trăiesc ca şi cum nu am trecut prin multe.
 

Care e versul tău preferat dintre cele ale acestei piese?
„Lasă lumea-n lumea ta", pentru că mă gândeam că asta vreau să transmit. Când repetam mă gândeam la oameni. Ştiu că foarte mulţi sunt speriaţi datorită crizei finaciare şi greu îşi găsesc curaj să  meargă mai departe. Am vrut să le transmit că trebuie  să se lase vieţii pentru că este singura soluţie spre fericire.  Mai apoi, la filmare, mă gândeam la un om pe care îl iubesc şi care nu este uşor acceptat de ceilalţi. Vroiam să îi ofer curaj, să îi dau încredere, să îi spun  că dacă lasă lumea să ajungă în lumea lui o să se simtă  împlinit. Am încercat şi eu..