Marvel pregătește un film Avengers vs. X-Men

de Cristina Grigore în 20 Aug 2019
Întâlnirea celor două echipe va fi pregătită de producțiile următoarelor două faze ale UCM

Așa cum a procedat încă de la început, compania Marvel planifică în avans lista producțiilor sale incluse și derivate ale Universului Cinematografic Marvel, astfel că vestea unui film Avengers vs. X-Men, despre care a oferit noi asigurări site-ul wegotthiscovered (o bună sursă de informații în ce privește filmele ce urmează a fi lansate), bucură, dar nu ia prin surprindere fanii, mai ales după încheierea preluării Fox de către Disney. 

Dacă în urmă cu câteva luni intersecția pe marele ecran a eroilor X-Men cu cei din echipa Răzbunătorilor era doar o ipoteză, acum lucrurile se conturează: „Din ce am înțeles, personajele X-Men trebuie să fie introduse mai întâi de studio în MCU; se dorește, de asemenea, formarea echipei Noilor Răzbunători (Black Panther, Spider-Man, Blade, Shang-Chi, Jane Foster’s Thor, Scarlet Witch, etc), înainte de a se ajunge la o intersectare totală de genul celei dorite pentru Avengers vs. X-Men. Ni s-a spus că vor exista unele interacțiuni de mai mică anvergură între unele personaje și că mai multe scene de după genericele finale vor pava drumul către așteptata întâlnire a celor două echipe”, a scris site-ul.

Se mai menționează și că numita peliculă ar avea ca sursă de inspirație benzile desenate House of M, în care Scarlet Witch (Wanda Maximoff) joacă un rol important. Filmul ar putea fi lansat chiar înainte de începerea celei de-a 6-a faze a UCM.

Dintre proiectele ce vor face parte din cea de-a cincea fază fac parte Blade, Black Panther 2, Captain Marvel 2, Guardians of the Galaxy Vol. 3, un film X-Men și un film Fantastic Four. Cea de-a patra fază a UCM se va întinde pe numai doi ani și va cuprinde (în afară de producțiile rezervate Disney+) filmele Black Widow, Eternals, Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings, Doctor Strange in the Multiverse of Madness și Thor: Love and Thunder.

Exploreaza subiecte similare:

Black Widow, Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings, Guardians of the Galaxy Vol. 3 

Alte știri din cinema

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Phantom_sub pe 20 august 2019 21:06
Cele mai de încredere publicații pentru știrile de cinema : Deadline, Entertainment Weekly, Hollywood Reporter, Variety.
YulianHD pe 20 august 2019 23:59
Daaaaa, e timpul să vedem un nou casting al personajului Wolverine, să sperăm că va fii unicul Karl Urban
ishmael pe 21 august 2019 09:25
are 47 de ani, cam in varsta mai ales daca vor vrea sa faca mai multe filme.
spartacus pe 24 august 2019 19:45
Personal, mi-as dori sa primească rolul Scott Eastwood, fiul mult mai celebrului Clint Eastwood, care dealtfel si-ar fi exprimat deja ”intenția” de a accepta acest rol el fiind un fan împătimit al personajului. Sper să fie el ”alesul” pentru că s-ar potrivi perfect rolului - are si alura potrivită, vârsta potrivită (este ”copt”) etc. Părerea mea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells