Michael B. Jordan a avut nevoie de terapie după rolul lui Killmonger din Black Panther

de Cristina Grigore în 8 Feb 2019
„A fost destul de greu pentru mine să mă reconectez cu toţi acei oameni care ţineau la mine şi pe care îi ţinusem la distanţă pentru a intra mai bine în rol”, a spus actorul

Actorul Michael B. Jordan a oferit o interpretare demnă de apreciat în Black Panther drept Killmonger, însă metoda abordată pentru a intra în personaj şi-a pus amprenta asupra sănătăţii sale mentale. El a mărturisit în emisiunea lui Oprah Winfrey, SuperSoul Conversations, că izolarea, pentru o mai bună identificare cu Killmonger, l-a afectat într-atât, încât a simţit că are nevoie de ajutor profesionist.

„Am mers la terapie, am început să vorbesc cu oamenii mai mult, să mă mai descotorosesc un pic de povara personajului. Petrecusem prea mult timp singur. M-am gândit că Erik [Killmonger, n. red.] a avut o copilărie singuratică. Nu prea avea cu cine să discute despre Wakanda, un loc care, pentru mulţi, nici nu exista”, a explicat Jordan, citat de publicaţia Chicago Sun-Times.

„A fost destul de greu pentru mine să mă reconectez cu toţi acei oameni care ţineau la mine şi pe care îi ţinusem la distanţă pentru a intra mai bine în rol. Respinsesem afecţiunea lor. M-am izolat cât am putut de mult. Mintea omului este foarte puternică. Face corpul să reziste peste un prag pe care nu îl credeai posibil. Însă, cât se poate de sincer, terapia, faptul că am vorbit cu cineva despre starea mea, a ajutat foarte mult. Ca bărbat, eşti un pic luat peste picior în legătură cu acest lucru, dar eu cred că nu este cazul. Cu toţi avem nevoie să ne deschidem şi să vorbim despre ceea ce simţim”, a continuat el.

Întrebat despre modul în care au fost prezentaţi afro-americanii în film, actorul a spus: „Sigur că este vorba despre o prezentare exagerată, extremă, a diasporei africane dintr-o perspectivă afro-americană. Pentru mine, a însemnat mult să pot reda toată acea durere şi furie ale lui Erik reprezentative pentru ceea ce înseamnă să fii de culoare, aici, în America. Nu a fost ceva ce să pot trata cu uşurinţă”.

Exploreaza subiecte similare:

Michael B. Jordan, Black Panther

Alte știri din cinema

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Excelentul Hacks: pot două femei să se stimeze reciproc?

Ar trebui să le despartă o prăpastie, dar reuşesc să construiască o punte

De ce Furiosa e atât de supărată: un motan o întrece în popularitate!

Animaţia Garfield a fost văzută de mai mulţi români decât super-blockbusterul lansat la Cannes

Părerea ta

Spune-ţi părerea
grzflorin pe 11 februarie 2019 23:42
Trebuia sa se faca agricultor si nu mai traia "drame" din astea .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells