Are 53 de ani, a jucat în peste 40 de filme şi o vei putea vedea anul acesta pe marile ecrane alături de Johnny Depp în remake-ul cu accente comice al lui Dark Shadows, un serial horror al anilor '60. Luna aceasta Michelle Pfeiffer îşi va vedea încununate realizările actoriceşti printr-un premiu acordat de asociaţia patronilor de cinematografe din toată lumea, în cadrul convenţiei CinemaCon. Evenimentul va avea loc între 23 şi 26 aprilie 2012 şi se va desfăşura la Caesars Palace din Las Vegas.
"Michelle Pfeiffer este cu adevărat una dintre cele mai grozave protagoniste din industria cinematografică", a precizat Mitch Neuhauser, directorul executiv al CinemaCon.
Deşi nu are la activ niciun premiu Oscar - a fost însă nominalizată de trei ori, pentru Love Field, The Fabulous Baker Boys şi Dangerous Liaisons - actriţa a primit numeroase premii din partea asociaţilor criticilor de film, printre cele mai apreciate şi mai cunoscute apariţii ale sale numărându-se şi cele din Scarface, What Lies Beneath, Dangerous Minds, Batman Returns, The Witches of Eastwick, Married to the Mob , Frankie and Johnny, A Midsummer Night's Dream şi White Oleander.
Părerea ta
Spune-ţi părerea