Noi detalii şi imagini din Batman v Superman: Dawn of Justice

de Cristina Grigore în 6 Iul 2015
Vom vedea confruntarea celor doi supereroi din 25 martie 2016

Într-un interviu acordat revistei Entertainment Weekly, regizorul lui Batman V Superman: Dawn of Justice, Zack Snyder, a vorbit despre câteva aspecte ale aşteptatei pelicule. Unele din comentariile sale au făcut referire şi la noile imagini oferite spre publicare EW.

Cineastul a dezvăluit că introducerea lui Batman în sequel-ul lui Man of Steel a venit în urma unei scene pregătite să ruleze după genericul de final al filmului.

„Am propus atunci să introducem la sfârşitul filmului o scenă în care un container plin de kryptonită este livrat către reşedinţa lui [Bruce] Wayne. Toată lumea a fost de acord. Însă odată ce spui aşa ceva cu voce tare, devine problematic, căci nu-ţi mai poţi lua înapoi cuvintele”, a explicat Snyder.

Kryptonita a fost astfel introdusă în scenariul lui Dawn of Justice. Un cadru al confruntării dintre Batman şi Superman, în care Batman poartă un costum îmbunătăţit, ce-i conferă puteri speciale şi este întărit cu kryptonită, se află în galeria de imagini de mai sus.

Snyder a comentat şi imaginea în care Bruce (Ben Affleck), dansează cu Diana (Gal Gadot): „Îmi place că scena are aerul uneia gen Thomas Crowne Affair, o scenă Bond sexy, despre doi oameni ce se pretind a fi diferiţi, dar care ştiu fiecare secretele celuilalt”.

Regizorul a mai dezvăluit un aspect al noii poveşti, făcând referire la distrugerile majore provocate în metropolă de lupta dintre Superman şi Generalul Zod. „Sunt alte filme cu supereroi despre care se fac glume legate de faptul că astfel de confruntări par să fie fără victime. Nu asta se va întâmpla în cazul nostru”, a explicat acesta şi a ţinut să puncteze că în Dawn of Justice se vor arăta „consecinţele violenţei”, vom vedea că în clădirile distruse se aflau oameni reali. „De fapt” – continuă Snyder – „una din acele clădiri îi aparţinea lui Bruce Wayne, aşa că el îi cunoştea pe oamenii aceia care au murit din cauza acelui eveniment Black Zero”.

Batman v Superman: Dawn of Justice va intra şi în cinematografele noastre pe 25 martie 2016.

Exploreaza subiecte similare:

Batman V Superman: Dawn of Justice, Zack Snyder

Alte știri din cinema

Povestea adevărată a unei eroine: Sub acoperire/Undercover

Sub acoperire spune povestea incredibilă a unei polițiste infiltrate timp de opt ani în gruparea teroristă ETA: Aranzazu Berradre Marín, pe numele ei real Elena Tejada

Filmul care i-a adus lui Arnold cei mai mulţi bani! Titlul o să te surprindă

Nu, nu este nici Minciuni adevărate şi nici vreun film din seria Terminator

Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?

Actriţa din Totul despre sex rememorează momentele când publicul s-a întors împotriva personajului ei, Carrie Bradshaw

Tom Hardy e protagonist în MobLand, acum pe SkyShowtime

Un nou serial cu mafioți londonezi garantează să țină spectatorii în suspans. Tom Hardy, Pierce Brosnan și Helen Mirren sunt în distribuție.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 6 iulie 2015 11:42
Slabute pozele, mai ales coperta revistei.... dar ar fi interesant o relatie intre Wonder Woman si Batman.
spartacus pe 6 iulie 2015 15:27
Cât de mare a ajuns să fie așteptarea pentru acest film...
Costirik pe 6 iulie 2015 23:54
...si la fel de mare o sa fie dezamagirea
VIBERS pe 7 iulie 2015 10:52
Da de unde stii ca o sa fie prost?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells