Noile animații Pixar

de Ștefan Dobroiu în 17 Nov 2012
Noile animații Pixar

De ieri este pe ecrane În căutarea lui Nemo 3D, iubita animație Pixar convertită în formatul 3D. Proiecțiile exclusiv dublate în limba română îți dau ocazia să-i transporți pe cei mai mici membri ai familiei în lumea albastră a oceanelor, iar nouă să ne întrebăm ce anume ne mai pregătesc animatorii de la Pixar. Află din materialul de mai jos despre noile proiecte ale multi-premiatului studio de animație.

De fapt, ideea acestui material ne-a venit datorită zvonurilor tot mai numeroase cum că în 2016 ne-ar putea aștepta o continuare a lui Finding Nemo. De mult se știa că Pixar are în vedere un sequel pentru mega-succesul lor din 2003, dar iată că acum se pare că acesta și-a găsit un loc în programul următoarelor premiere ale studioului american.

Până în 2016, Pixar mai pregătește încă trei filme, una dintre cele mai așteptate continuări din portofoliul lor, dar și două producții originale. Până atunci, vei putea revedea Compania monștrilor în format 3D. Premiera animației 3D a fost programată pentru 4 ianuarie 2013, la fix ca să ți-i reamintească pe Sulley (John Goodman) și Mike (Billy Crystal) înainte de continuarea Monsters University, așteptată pe 19 iulie 2013.

Noi de-abia așteptăm să vedem Monsters University, mai ales că filmul marchează o îndepărtare de la subiectul animației originale din 2001. Nu e un sequel, ci un prequel și în același timp o comedie cu liceeni/studenți: Monsters University explorează cum au ajuns Sulley și Mike să se cunoască. Conform unui sinopsis foarte firav, cei doi nu și-au început relația sub cele mai bune auspicii, ba chiar făceau parte din tabere foarte diferite la Universitatea monștrilor, Mike fiind victima a o mulțime de farse puse la cale de popularul Sulley. Cum au ajuns ei să devină cea mai bună echipă vom vedea la anul în iulie.

Oricât de interesant va fi Monsters University, alte două proiecte de la Pixar ne atrag și mai mult atenția. Multă vreme cei de la Pixar s-au ținut departe de continuări și au reușit performanța de a lansa la unul sau doi ani câte o capodoperă a genului, primit o mulțime de premii, nominalizări la Oscar și chiar statuete. În 2014 și 2015 vom vedea două noi proiecte originale Pixar, proiecte despre care în acest moment se știu foarte puține detalii.

Pe 30 mai 2014 este programat spre lansare The Good Dinosaur, o animație care pornește de la premisa că dinozaurii nu au dispărut de pe fața Pământului acum milioane de ani și că rasa umană este cumva nevoită să-și ducă viața pe o Terra încă dominată de giganticele ființe. Titlul, în traducere neoficială ”dinozaurul cel bun” să însemne că vreo familie de oameni se va împrieteni cu un dinozaur ajungând să aibă parte de nemaipomenite aventuri? Tot ce-i posibil. Noi am stat de vorbă cu Daniel McCoy, specialist în efecte speciale de la Pixar, iar acesta ne-a spus ceva ce dă de înțeles că dinozaurii ar fi cu totul și cu totul enormi în noua animație. Conform lui McCoy, una din provocările filmului este aceea de a sugera diferența de dimensiune dintre personaje. „Unele dintre personaje au dimensiunea unui întreg decor!”, a exclamat invitatul ediției festivalului Anim'est, deci ai face bine să te aștepți la adevărați giganți în mai 2014, când o să vedem The Good Dinosaur.

Despre următorul proiect, care în acest moment nici măcar nu are titlu, se știu încă și mai puține detalii. Titlul propus de Pixar este The Untitled Pixar Movie That Takes You Inside the Mind și se pare că va trebui să ne mulțumim cu el, cel puțin deocamdată. În orice caz, acest titlu provizoriu dă un punct de pornire în ceea ce privește subiectul, iar din declarațiile reprezentanților Pixar înțelegem că personajele noii animații sunt de fapt... emoțiile umane. Revenind la ceea ce spune Daniel McCoy despre provocările următoarelor proiecte, în acest moment animatorii se gândesc ce formă fizică să dea unor trăiri. Animația se va lansa în noiembrie 2015.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
rizea.alex70 pe 17 noiembrie 2012 19:24
Desenul Monster university si cel cu dinozauri....astea par cele mai interesante.
HarryCineastul5 pe 17 noiembrie 2012 22:05
Pe toate le astept cu drag! Imi place faza, cum ca "Dinozaurul cel bun" nu e un titlu oficial al filmului The Good Dinosaur", dar care o sa fie? Pisica Rea? Sunt penibili astia care "traduc titlurile"
alex_il_fenomeno pe 18 noiembrie 2012 22:16
pana acum nu a dezamagit aceasta companie. sper sa nu o faca nici de acum incolo :)
AndreBlack pe 19 ianuarie 2013 18:18
Decat Monsters University il astept atata .
Tyybi1 pe 2 mai 2016 21:26
Un articol foarte interesant!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells