Anul trecut, Ploieştiul a devenit brusc gazdă a două noi festivaluri de film: ediţia de deschidere a Golden Carpathian, şi cea a Ploieşti International Film Festival - numit iniţial "Eu cu CINE filmez?" În 2012, Golden Carpathian s-a relocat la Bucureşti, dar P.I.F.F. a mers înainte pe aceeaşi direcţie, înfruntând vicisitudinile vremurilor atât de frământate electoral şi financiar prin care trecem.
Primăria şi-a schimbat culoarea politică (pe principiul "Pleacă-ai noştri, vin ai noştri"), fondurile s-au împuţinat, dar tânărul şi entuziastul părinte al festivalului, cineastul Emilian Floareş, nu s-a descurajat - şi, finalmente, e reuşit să puncteze. N-a mai primit sala cinematografului Premiera (fost Patria), aşa că proiecţiile au avut loc în curtea interioară a Bibliotecii Judeţene "Nicolae Iorga" - decor pitoresc şi foarte intim, dar cu condiţii tehnice precare, mai ales pe partea acustică. În schimb, participarea publicului, format cu precădere din tineri, a crescut semnificativ. Pe de altă parte, a scăzut numărul filmelor şi al premiilor puse în joc - însă nivelul valoric de ansamblu a fost cu mult peste cel al primei ediţii.
Nu a mai existat nici un film propriu-zis slab, juriul format din Marian Ţuţui (critic şi istoric de film, redactor şef al Cinematecii Române şi profesor la Universitatea "Hyperion") şi Mihnea Columbeanu (critic şi regizor de film, profesor la Cineclubul "Lumière") având de ales numai între realizări de calitate peste medie - lucru firesc pentru ceea ce înseamnă un festival.
Astfel, deşi secţiunea Home-Made Movies nu era intenţionată ca fiind competitivă, organizatorii festivalului au ţinut să acorde o menţiune specială filmului "La mulţi ani, Cristin!", o comedie spumoasă despre avatarurile maturizării erotice şi sentimentale, produs de Free Smile - o echipă de tineri ploieşteni devotaţi filmului şi teatrului, sub conducerea lui Răzvan Mocanu, un nume despre care sunt convins că vom mai auzi. Au mai participat: "Atelier în tranziţie", de Andrei Oprescu (un tânăr realizator format la Cineclubul "Lumière"), documentar realizat cu o stăpânire precisă a mijloacelor meseriei, în condiţii profesioniste, având singurul păcat de a se fi lungit cam mult faţă de substanţa materialului prezentat. "Viaţa bate filmul", de Theodora Munteanu, din nou un subiect inspirat din peripeţiile tinerilor, bine filmat, dar cu o finalitate cam incertă. "Toamnă târzie", de Laura Hristache, poveste fără cuvinte, cu umor amar, despre o criză de cuplu. "The Sacrifice", de Oana Isabella Szanto - care, din păcate, n-a putut fi proiectat, din cauza unor probleme tehnice.
Câştigătoarea competiţiei internaţionale a fost comedia italienească "Fulgenzio", de Aldo Iuliani - o satiră socială scăpărătoare şi alertă, de un umor irezistibil, în contextul unei nunţi care o ia razna în momentul când mireasa trebuie să răspundă "Da!" în faţa altarului - victorie detaşată în faţa celorlalte patru filme, absolut onorabile şi ele:
"Escape", Sovacia, regia Lucia Halmova - condiţia unor adolescenţi care evadează din universul opresiv al familiilor limitate şi conformiste, în muzică şi dans. Conţine o secvenţă de musical surprinzător de reuşită pentru un scurt-metraj, dar nu stăpâneşte bine tehnica scenariului, povestea sfârşindu-se tocmai când, potrivit regulilor dramaturgice, îşi adunase toate argumentele ca să înceapă.
"Lost Children", Slovacia, regia Teodor Kuhn - dramă asemănătoare cu cea de mai sus, inspirată din viaţa tinerilor toxicomani; film bine realizat, dens ca substanţă dar rarefiat ca structură dramaturgică. "Brothers and Sisters", Germania, regia Joya Thorne. Momentul de răscruce în care câţiva copii se confruntă cu decizia părinţilor de a divorţa. Construit cu dramatism şi filmat cu stil, rămâne totuşi doar la nivelul unei simple "felii de viaţă" - deşi mai complex compusă decât se întâmplă de-o vreme încoace în scurt-metrajele româneşti.
"Uh, It's Great Here", Germania, regia Jan Bachmann. Periplu prin "viaţa de mall" care constituie un refugiu pentru atâţia orăşeni ai zilelor noastre, filmat cu incontestabilă măiestrie, dar lungit şi liniar.
În sfârşit, "Hello Kitty", pe care Millo Simulov îl declară primul său film autentic, după excerciţiile din studenţie - o poveste tragică solid închegată, cu o finalitate epică şi artistică limpede, exprimată printr-o imagine cinematografică ce-şi onorează ambiţiile, de un remarcabil nivel profesional - a câştigat fără ezitare competiţia naţională, în care se mai înscriseseră: "Chefu'", de Adrian Sitaru - exerciţiu din interminabila (dar nu şi inepuizabila, din păcate) familie a "feliilor de viaţă", în registru dialectal, oferind câtorva mari actriţe şansa de a juca (şi a se juca) dezinvolt în faţa aparatului. Nu lipsea decât un final (în principiu, uşor de imaginat - deşi nu neapărat previzibil), pentru a deveni un scurtmetraj închegat şi rotund.
"Tabăra din Răzoare", de Cristi Iftime - o frumoasă demonstraţie de stil, pe linia unui episod de vacanţă savurat de doi tineri înainte de a intra în viaţa reală. Acelaşi reproş: se rezumă la comoditatea înşelătoare a "feliilor de viaţă", deşi conţinea toate datele necesare structurării unei poveşti cinematografice propriu-zise.
"Reuniune de familie", de Florina Dumitrache - ...din nou capcana "feliei de viaţă", pornind de la o soluţie insolită pentru o situaţie de criză în decor familiai, dezvoltată cu o bună coordonare a actorilor, dar şi cu vizibile incertitudini la departamentul imagine.
"Orizont", de Paul Negoescu - joc stilistic simplist, în siajul celebrului "Bătrânul şi marea".
Semnificativ rămâne faptul că preferinţele juriului şi sufragiile publicului s-au suprapus perfect: toate cele trei filme premiate, atât tragedia "Hello, Kitty" a lui Millo Simulov, cât şi, mai ales, comediile "Fulgenzio", de Aldo Iuliani, şi "La mulţi ani, Cristin!", de Răzvan Mocanu, au stârnit reacţii vii "la ecran deschis" şi aplauze sincere în final, ridicându-se astfel la nivelul titlurilor prezentate hors-concours şi onorific: câştigătoarele ediţiei 2011, "Strung Love" (2010, Victor Dragomir) şi "Silent River" / "Apele Tac" (2011, Anca Miruna Lăzărescu), precum şi lungmetrajele "Visul lui Adalbert" (2012, Gabriel Achim) şi "Toată lumea din familia noastră" (2012, Radu Jude).
Un semn clar că, pe lângă regizorii deja confirmaţi ai generaţiei actuale, din urmă vine cu putere un contingent plin de promisiuni şi speranţe.
Părerea ta
Spune-ţi părerea