Festivalul de Film de la Berlin de anul viitor va aduce un omagiu regizorului spaniol Luis Bunuel prin prezentarea unei retrospective a filmelor sale, anunta organizatorii evenimentului. "Bunuel este unic. El a inventat filmul suprarealist, a socat prin criticile sociale si si-a facut o reputatie prin intermediul portretelor sarcastice facute burgheziei europene", a declarat Rainer Rother, directorul Cinematecii germane.
Luis Bunuel s-a nascut in 1900, in Spania si a incetat din viata in 1983. A devenit celebru in Franta, Spania, Statele Unite si Mexic cu filme precum "Jurnalul unei cameriste" (1964), "Frumoasa de zi" (premiul Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia in 1967), "Farmecul discret al burgheziei" (premiul Oscar pentru Cel mai bun film strain in 1972) si "Acest obscur obiect al dorintei".
In 1982, Bunuel a fost recompensat cu un premiu special Leul de Aur pentru intreaga cariera la Festivalul de Film de la Venetia.