Oscar: unul din cele mai ruşinoase momente din istorie

de Ştefan Dobroiu în 16 Aug 2022
Scuze publice pentru huiduielile adresate amerindienei Sacheen Littlefeather la Oscar 1973

O simplă căutare online pe subiectul "cele mai surprinzătoare momente din istoria Oscarurilor" o să aibă sigur printre rezultate un moment şocant de la ediţia din 1973. Atunci, Marlon Brando câştiga Oscarul pentru Cel mai bun actor principal pentru rolul lui Vito Corleone din The Godfather, dar rebelul Hollywood-ului decide să refuze trofeul, în semn de protest împotriva reprezentării inadecvate a amerindienilor în filmele americane.

În clipul de mai sus îi vedem pe Roger Moore şi Liv Ullmann anunţând premiul, dar pe scenă nu apare Marlon Brando, ci Sacheen Littlefeather, amerindiană din tribul apaş. Aceasta refuză statueta şi apoi anunţă publicul din sală că "Marlon Brando regretă, dar nu poate accepta acest premiu extrem generos, motivul fiind modul cum sunt prezentaţi amerindienii în producţiile de cinema şi televiziune de azi". Această rază pronunţată de Littlefeather este întreruptă de huiduielile din public. Tânăra în vârstă de 26 de ani îşi termină discursul cu "sper că nu am inoportunat în această seară şi că, pe viitor, inimile şi înţelegerea noastră vor fi întâmpinate cu dragoste şi generozitate".

Citeşte şi un material despre tumultoasa producţie a clasicului Naşul, filmul care a fost cât pe ce să nu fie.

Huiduielile cineaştilor din public şi jena vizibilă a tinerei amerindiene venite să-şi susţină comunitatea i-au făcut pe mulţi să spună că acesta este poate cel mai dezgustător şi ruşinos moment din istoria Oscarurilor. Momentul a revenit în atenţie în urma celebrei palme date de Will Smith lui Chris Rock la Oscarurile de anul acesta, unele voci fiind de părere că agresiunea lui Smith nu se poate compara cu agresiunea resimţită de Littlefeather la Oscar 1973, când zeci dintre cei mai populari şi titraţi actori şi cineaşti ai lumii îi huiduie mesajul.

Şi de ce este acest mesaj justificat? Pentru că cel mai adesea în filmele epocii amerindienii erau reprezentaţi ca nişte dezaxaţi obsedaţi să ucidă în cele mai violente moduri cetăţeni americani nevinovaţi. Western-urile atât de populare în epocă au fost o sursă nesfârşită de motive de discriminare a amerindienilor, cel mai adesea prezentaţi drept sălbatici ignoranţi care refuză cu orice preţ "civilizarea". Aceste filme legitimau un curent de opinie care a dus la o nesfârşită lipsă de oportunităţi pentru amerindienii închişi în rezervaţii, mulţi dintre ei căutând alinarea în alcool. Chiar şi astăzi, rata de sinucidere din comunităţile amerindiene este cea mai mare dintre toate etniile din Statele Unite.

Gestul lui Marlon Brando de a refuza un Oscar mai mult decât meritat este poate unul dintre cele mai frumoase gesturi de frondă din istoria cinema-ului, iar discursul atât de demn al lui Sacheen Littlefeather (dublat de huiduielile nedemne din sală) a fost cu siguranţă un duş rece pentru Hollywood.

Chiar dacă în prezent nu ar primi finanţare niciun proiect în care amerindienii să fie prezentaţi ca în western-urile de acum 60 de ani şi chiar dacă în ultima vreme sunt mai numeroase filmele şi serialele (cele mai noi exemple ar putea fi Prey, noul film din franciza Predator, şi serialul Reservation Dogs) cu personaje amerindiene, acest grup etnic este în continuare aproape complet ignorat de Hollywood. Un studiu publicat în octombrie 2021 de organizaţia Reclaiming Native Truth arăta că personajele amerindiene din filmele şi serialele de la Hollywood aproape că nu există: procentul acestor personaje în filme era de aproximativ 0,3% şi chiar mai mic în seriale.

Iată contextul scuzelor publice prezentate de Academia Americană de Film lui Sacheen Littlefeather, scuze venite la 49 de ani de la acest moment ruşinos din istoria Oscarurilor.

Foto: Sacheen Littlefeather în culisele galei Oscar, ţinând în mână mesajul adresat de Marlon Brando privind reprezentarea inadecvată a amerindienilor în producţiile hollywoodiene.
Sursă foto: Wikipedia.

Exploreaza subiecte similare:

Marlon Brando, The Godfather, Roger Moore, Liv Ullmann, Reservation Dogs, Prey

Alte știri din cinema

The Sandman, anulat după al doilea sezon

Vestea vine în plin scandal în care autorul Neil Gaiman este acuzat de comportament sexual inadecvat

Contele de Monte-Cristo, cel mai nominalizat film la premiile César

Aşa-zisele Oscaruri franceze pariază şi pe Iubire fără limite şi Emilia Perez

ASUS Zenbook A14 (UX3407): descoperă noua lume a Inteligenței Artificiale

Laptopurile nu mai sunt de mult privite ca simple instrumente de lucru, devenind partenerii noștri de zi cu zi, ajutându-ne să ne conectăm din orice locație, sprijinindu-ne creativitatea și sporind productivitatea cu fiecare nouă generație.

Finn Wolfhard, despre ultimul episod Stranger Things: "A fost un moment ca în Toy Story 3, când te desparţi de jucării"

Ultimul sezon al serialului, de opt episoade, se va lansa în cursul acestui an

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells