Panică într-un cinematograf britanic. Copiii veniţi la proiecţia lui Madagascar 3 au avut parte de scene de groază

de Cristina Grigore în 24 Oct 2012
Panică într-un cinematograf britanic. Copiii veniţi la proiecţia lui Madagascar 3 au avut parte de scene de groază

În aşteptarea filmului ales, ai uneori parte de mici „surprize” în sălile de cinematograf legate fie de întârzierea proiecţiei, fie de neînţelegeri legate de ocuparea locurilor repartizate de către alţi spectatori. Rareori se întâmplă însă ca în locul peliculei pe care eşti pregătit să o vezi să ruleze o alta, al cărei rating nu se potriveşte deloc categoriilor de vârstă din sală.

S-a întâmplat însă recent într-un cinematograf britanic din Nottingham, relatează site-ul Yahoo UK, în care un grup de părinţi şi copii aşteptau începerea celei de-a treia părţi a animaţiei Madagascar. În locul acesteia au vizionat însă primele imagini din Paranormal Activity 4, ce au băgat în sperieţi într-atât copii aflaţi în sală, încât aceştia au început să plângă şi să se îndrepte în fugă spre ieşire.

„Ne-am dat seama destul de repede că ceva nu este în regulă”, a declarat o mamă aflată în sală. „Însă pelicula începe brusc, cu un flash-back din primul film, în care Katie îşi azvârle corpul însângerat direct spre cameră. A fost o sperietură pe cinste, publicul a fost şocat şi vă daţi seama ce reacţii au avu copiii. Toată lumea s-a îndreptat în grabă spre ieşire; tot ce puteai auzi erau ţipetele şi plânsetele copiilor. Erau cu toţii foarte supăraţi. Trecuseră doar două minute din film, dar a fost suficient pentru a-i traumatiza pe viaţă”, a continuat aceasta.

Un purtător de cuvânt al reţelei Cineworld, în a cărei sală de cinema s-a petrecut incidentul, a pus greşeala pe seama unei erori tehnice şi a dat asigurări că acest lucru nu se va mai întâmpla. Cinematograful a restituit familiilor afectate banii pe bilet şi i-a invitat pe toţi la o vizionare gratuită jumătate de oră mai târziu.  

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Nimicdinceparafi pe 24 octombrie 2012 10:54
E bine totusi ca n-au bagat porno
blackheart4you pe 24 octombrie 2012 10:59
:))
anonimus2000 pe 24 octombrie 2012 15:17
si la noi s-a intamplat stati linistiti la cinema city targu mures copii au venit la Puss in boots si in schimb au fost primiti cu Immortals care era calificat drept interzis sub 18
Miiku pe 15 noiembrie 2012 19:23
Clar . Imi si imaginez copii de 10 ani pe acolo. Adulti ca adulti.. da sarmanii coinaci !
alex_il_fenomeno pe 28 noiembrie 2012 16:17
asta e, se putea si mai rau, cum s-a afirmat mai sus.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Ştiri cinema

jinglebells