Într-o vreme când aproape că nu mai poţi face o glumă fără să deranjezi vreo grupare sau asociaţie, animaţia nerecomandată sub 15 ani Petrecerea cârnaţilor/Sausage Party este un suflu de aer proaspăt, care uimeşte şi amuză în egală măsură. O palmă pe obrazul Hollywood-ului ultra-confortabil, animaţia îşi râde de orice şi oricine, într-o avalanşă de glume fără perdea şi extraordinare paralele cu cele mai fierbinţi subiecte din presa mondială.
Seth Rogen nu este cel mai constant creator de la Hollywood şi uneori filmele sale par doar încercări puţin elaborate de a petrece timp cu cei mai buni prieteni ai săi. Dar Sausage Party este un succes indiscutabil, atât ca abordare (o parodie la adresa dulcegelor animaţii Dreamworks, Disney şi Pixar), cât şi ca interpretare şi execuţie. Acţiunea are loc într-un supermarket unde alimente de toate felurile visează la momentul când oamenii le vor culege de pe rafturi, ducându-le într-un tărâm unde vor putea trăi veşnic, lipsite de orice griji. Paralela cu diverse religii şi promisiunile lor, ca şi viziunea lor despre viaţa de apoi, revine constant în trăsnita aventură a eroilor comestibili.
Pe lângă creator al poveştii, Seth Rogen este şi vocea lui Frank, un cârnat care de-abia aşteaptă momentul cel mai important al vieţii sale: cel când va pune mâna (ca să spunem aşa) pe chifla Brenda (Kristen Wiig). Aşezaţi alături pe raft, dar despărţiţi de ambalajul care îi ţine prizonieri alături de alţi cârnaţi şi chifle, Frank şi Brenda se uită cu jind unul la celălalt, aşteptând marea întâlnire. Doar că aceasta survine într-un mod cât se poate de neaşteptat şi zvonul că plecarea din supermarket nu este decât începutul unor orori inimaginabile îi face pe cei doi eroi să exploreze raioanele magazinului pentru a descoperi adevărul.
Exagerat descrisă de un cronicar american drept "ceea ce ar ieşi de la Pixar dacă toţi angajaţii ar avea sifilis", animaţia te ia încontinuu prin surprindere cu aluziile sexuale, dar şi cu glumele pe seama ciudăţeniilor şi a conflictelor anumitor comunităţi, religii şi naţiuni. Faptul că antagonistul este Douche, un irigator vaginal transformat în psihopat când aventurile lui Frank şi Brenda împiedică achiziţia sa de către o frumoasă cumpărătoare arată clar cât de neaşteptată este abordarea şi care sunt zonele explorate de umorul lui Rogen şi al echipei sale de scenarişti. Sperăm ca eventualii spectatori să cerceteze cu atenţie afişul şi să respecte rating-ul CNC: filmul acesta chiar nu este pentru copii.
Profund antireligios, Petrecerea cârnaţilor are şi un evident mesaj politic care li se va potrivi cu siguranţă şi spectatorilor nu foarte curioşi dacă Frank şi Brenda vor face, în cele din urmă, cele nefăcute. Situaţia globală a refugiaţilor, terorismul, extremismul de orice fel, tensiunile dintre evrei şi musulmani sau cele dintre Statele Unite şi Mexic îşi fac rând pe rând apariţia printre glumele animaţiei: Petrecerea cârnaţilor ar putea fi cea mai amuzantă satiră mainstream ieşită de la Hollywood de la Tropic Thunder/Furtună tropicală încoace.
Pe lângă Wiig şi Rogen, îi mai auzim pe colaboratorii frecvenţi ai lui Rogen, de la Jonah Hill şi Michael Cera (lansaţi acum aproape un deceniu în Superbad), la Paul Rudd, James Franco, Danny McBride şi Bill Hader, cu care Rogen a împărţit des afişul în ultimul deceniu. Salma Hayek este un taco ultra-catolic, iar Edward Norton oferă unul dintre cele mai bune roluri vocale auzite vreodată pe marele ecran. Noi nu l-am recunoscut până la sfârşitul apoteotic al Petrecerii, o explozie a dezmăţului fără nicio oprelişte.
Obligatoriu de văzut.
Părerea ta
Spune-ţi părerea