Cântăreaţa Pink va interpreta primul său rol major într-un film în care va juca alături de Gwyneth Paltrow şi Mark Ruffalo, scrie MovieWeb.com.
Câștigătoare a mai multor premii Grammy, Pink, pe numele său adevărat Alecia Beth Moore, a început deja filmările la Thanks for Sharing, o comedie centrată pe un grup al dependenţilor de sex, care pentru a scăpa de acest viciu trebuie să urmeze un program în 12 paşi. În film mai joacă Mark Ruffalo, Gwyneth Palthrow (are partitura unei femei de faceri nimfomane care se îndrăgosteşte de personajul lui Ruffalo, un alt depedent de sex) şi Tim Robbins.
Nu se ştie cu siguranţă dacă şi Pink va face parte din grupul "viciaţilor", însă, potrivit regizorului şi scenaristului Stuart Blumberg (a fost şi autorul scenariului lui Kids are All Right), cântăreaţa este ideală pentru rolul primit: „Este posesoarea combinaţiei perfecte între curaj şi fragilitate emoţională necesare personajului Dede, şi suntem entuziasmaţi că putem arăta publicului talentul său actoricesc”, a spus el.
Părerea ta
Spune-ţi părerea