Portretul luptătorului la tinereţe, lansat obligatoriu în toamnă

de Ştefan Dobroiu în 27 Iul 2009
Portretul luptătorului la tinereţe, lansat obligatoriu în toamnă

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale lui 2009, Portretul luptătorului la tinereţe, se va lansa obligatoriu în toamnă, indiferent de răspunsurile festivalurilor în competiţia cărora ar putea fi inclus debutul în lungmetraj al regizorului Constantin Popescu. Acesta este hotărât să nu mai amâne premiera, care va avea loc cel mai probabil în lunile octombrie sau noiembrie. Proiect aflat în prezent în postproducţie, realizarea Portretului i-ar mai putea lua lui Popescu două sau trei luni. "Dacă nu facem premiera în octombrie sau noiembrie va fi din motive tehnice", subliniază regizorul, implicat acum în preproducţia următorului său proiect, Principii de viaţă, ale cărui filmări vor începe în septembrie.

Portretul luptătorului la tinereţe va avea aproximativ 150 de minute, ceea ce-l face greu de distribuit, spune regizorul, mai ales că "filmul are un specific local". Ca orice alt regizor român, Constantin Popescu a trimis o versiune nefinalizată a Portretului la marile festivaluri ale lumii şi aşteaptă răspunsuri pozitive, dar întârzierea acestora nu va împiedica lansarea filmului în România, mai ales că în ultima vreme festivaluri precum Cannes, Berlin sau Veneţia nu mai condiţionează prezenţa unui titlu în vreuna din secţiunile lor de premiera mondială.

Portretul luptătorului la tinereţe se va concentra pe viaţa grupărilor de partizani anticomunişti retrase în munţi în jurul anului 1947. Inamici ai sistemului, vânaţi de autorităţi şi protejaţi şi iubiţi de românii simpli, partizanii au fiecare un destin exemplar. Portretul este doar prima parte din trilogia Aproape linişte, un proiect mai amplu al lui Constantin Popescu concentrat pe istoria partizanilor români. În prezent, regizorul a început redactarea scenariului părţii a doua a trilogiei, Elisabeta, dar recunoaşte că filmările la Principii de viaţă vor amâna finalizarea pe hârtie a acestui nou film.

În centrul Portretului se află o parte din partizanii din gruparea lui Ion Gavrilă Ogăranu localizată în munţii Făgăraş. Ogăranu a fost interpretat de Constantin Diţă, iar din distribuţia de peste 100 de actori mai fac parte Alexandru Potocean, Mihai Constantin, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc sau Vasile Calofir. Partea a doua a trilogiei, Elisabeta, îi va avea în rolurile principale pe Clara Vodă şi Gabriel Spahiu în rolurile soţilor Elisabeta şi Gheorghe Rizea, iar ultimul episod pe Dragoş Bucur şi Andi Vasluianu, care-i vor juca pe fraţii Arnăuţoiu din gruparea Haiducii Muscelului.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Ştiri cinema

jinglebells