Premierele săptămânii 13-19 aprilie 2018

de Ştefan Dobroiu în 13 Apr 2018
Află ce-i de văzut weekend-ul acesta la cinema!

Este una dintre acele săptămâni îmbucurătoare când niciun fan al cinema-ului nu este ignorat. Avem blockbuster de acţiune, comedie ireverenţioasă, horror original, o animaţie realizată cu o tehnică nemaivăzută, dar şi un documentar care celebrează frumuseţea României. Spre deosebire de săptămânile când nu esti deloc sigur dacă vrei să mergi la cinema, weekend-ul acesta te vei întreba mai degrabă nu dacă, ci de câte ori să mergi. Iată mai jos recomandările noastre.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Rampage: Scăpaţi de sub control
Dwayne Johnson şi animale uriaşe? Cu greu poţi găsi un film care să te facă să dai gata mai repede o pungă uriaşă cu popcorn. Etichetat de critici drept "brainless fun" (să ne concentrăm pe "fun" şi nu pe "brainless"), Rampage promite efecte speciale şi o premisă mai mult decât dementă: un experiment genetic face ca animalele dintr-un parc naţional să capete dimensiuni uriaşe şi agresivitate pe măsură. Johnson este Davis, un primatolog care simte nevoia să ia măsuri, după ce protejatul său, gorila George, suferă efectele experimentului. Pe lângă noul King Kong, mai vedem un lup uriaş şi un crocodil gigantic. Sursa de inspiraţie a filmului este populara serie de jocuri video Rampage a celor de la Midway Games.

A Quiet Place/Fără zgomot!
Un horror care are toate şansele să placă şi celor care nu sunt fanii genului, Fără zgomot! este unul dintre filmele cel mai bine primite ale anului şi, în doar câteva săptămâni, a avut încasări de patru ori mai mari decât bugetul. Acţiunea are loc în viitorul apropiat, după ce creaturi extraterestre invadează Terra, atacând la cel mai mic zgomot. Da, creaturile sunt oarbe, dar se bucură de un auz ieşit din comun, obligându-i pe puţinii supravieţuitori umani să trăiască în linişte deplină. Un cuplu şi cei doi copii ai lor sunt eroii acestui ataşant melanj de dramă de familie şi horror pe care îl recomandăm din toată inima.

O cronică, aici.

Blockers/Interzis la... sex
Nu eşti fan horror sau monster movie? Poate preferi o comedie ultraireverenţioasă despre un grup de părinţi gata de orice pentru ca fiicele lor să NU facă sex în noaptea balului de absolvire. Dar ce te faci când odraslele sunt mai mult decât hotărâte să spună adio virginităţii? Faptul că disperate după sex sunt acum fetele şi nu băieţii oferă o perspectivă feminină asupra acestui important moment din viaţa noastră sexuală, iar utilizarea melodiei Love Myself a actriţei Hailee Steinfeld, care sugerează că nu ai nevoie de nimeni altcineva pentru a fi în perfectă armonie cu tine însuţi, ajută modernităţii mesajului. Altfel, gaguri fizice şi sexuale cât cuprinde.

Loving Vincent/Cu drag, Van Gogh
Sărac lipit şi un adevărat proscris în momentul morţii, Vincent van Gogh avea să devină unul dintre cele mai mari nume ale picturii. Povestea tragică a geniului neînţeles este materialul de la baza animaţiei nominalizate la Oscar, prima animaţie din istorie realizată exclusiv din cadre pictate. Printre ele, vedem aproximativ 100 de picturi ale lui van Gogh, gonflate pe întreaga dimensiune a ecranului unui cinematograf. Este categoric o experienţă cinematografică inedită.

Mai multe despre producţia filmului, aici.

România neîmblânzită
Un documentar care celebrează, în anul centenarului, frumuseţetea naturii României. Realizat pe parcursul unui an, pentru ca toate anotimpurile să-şi facă loc în montajul final, România neîmblânzită explorează câteva dintre cele mai pitoreşti locuri din ţară, unele mai izolate decât altele, sălaşuri ale animalelor sălbatice neameninţate de intruziunile umane. Imaginile au fost surprinse în Parcul Național Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Natural Vânători, Peştera Urşilor, Munţii Apuseni şi altele. Rezultatul invită spectatorul să fixeze, cu ajutorul unor imagini superbe, intuiţia frumuseţii României sălbatice şi s-o aprecieze.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Exploreaza subiecte similare:

Rampage, Blockers, A Quiet Place, România neîmblânzită, Loving Vincent

Alte știri din cinema

Iată trailerul noului Superman!

Câtă încredere să avem în reactivarea universului DC?

123Credit – Lecțiile din The Big Short pentru creditele ipotecare

Filmul The Big Short (2015) oferă o perspectivă fascinantă asupra crizei financiare din 2008, cauzată în principal de practicile nesănătoase din piața creditelor ipotecare.

Joffrey din Game of Thrones, nou rol negativ în Safe Harbor

Creatorul lui Ozark schimbă continentele cu o nouă poveste despre pericolele traficului de droguri

Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round

Anunţate în această săptămână, noile proiecte sunt o dovadă a falimentului creativ hollywoodian

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells