Este săptămâna bunei-dispoziţii pe marile ecrane: două comedii foarte diferite apar în programul cinematografelor. Una pare potrivită pentru cupluri sau grupuri de prietene, cealaltă pentru întreaga familie. Află-ne mai jos recomandările.
Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!
Pixels: O aventură digitală
Criticii americani nu s-au grăbit să laude comedia SF de acţiune a lui Adam Sandler, dar noi credem că funcţionează atât pentru adulţii gata să-şi reamintească jocurile mecanice de pe vremuri, cât şi pentru copii. Atacul unor extratereştri care consideră o declaraţie de război o capsulă cu înregistrarea unui campionat de jocuri mecanice de pe Terra este o ocazie pentru Chris Columbus să aducă laolaltă câţiva apreciaţi actori de comedie în rolul unor tocilari mai mult sau mai puţin rataţi (de la puşcăriaşi la preşedinţi ai SUA), gata să înfrunte pericolul. Chiar dacă Sandler, Kevin James, Josh Gad şi Peter Dinklage par mai degrabă accesorii ale filmului decât atracţii principal, fiecare are momentul său de glorie.
O cronică aici.
Trainwreck/O tipă... dezastru
Amy Schumer este un nume de care cu siguranţă vom auzi mult mai des de acum înainte: Trainwreck s-a bucurat de o primire entuziastă, ceea ce a făcut ca ireverenţioasa expertă în comedia să primească undă verde pentru noi proiecte cinematografice. În Trainwreck ea o interpretează pe Amy, o tânără care se bucură de viaţă refuzând să se implice într-o relaţie. Amy are un şoc atunci când Aaron (Bill Hader), un doctor despre care scrie un articol în revista ei, o invită la o întâlnire. Este un teren propice pentru o viziune extrem de feminină despre relaţii, carieră, discriminare şi aşa mai departe, totul în stilul inconfundabil al lui Amy Schumer. Faptul că Trainwreck este primul film al lui Judd Apatow pentru care acesta nu a scris şi scenariul este dovada fascinaţiei resimţite de regizor pentru vocea comică a lui Schumer.