Prietenul meu, extraterestrul

de Ştefan Dobroiu în 30 Sep 2009
Prietenul meu, extraterestrul

Filmul District 9 se va lansa în curând în România, aşa că ne-am gândit să trecem în revistă câteva dintre cele mai interesante relaţii umano-extraterestre, concentrându-ne totuşi pe cele paşnice. Nu uita, şi Avatar o să completeze lista acestor relaţii, cu umanul Jake care se va îndrăgosti, găzduit de avatarul său extraterestru, de "frumoasa" Neytiri, o vajnică, înaltă şi albastră luptătoare de pe planeta Pandora. Cât de credibilă (din punct de vedere romantic, desigur) va fi relaţia dintre cei doi protagonişti ai celui mai aşteptat film al anului vom vedea în decembrie, dar până atunci iată câteva dintre cele mai simpatice şi populare prietenii extraterestre. Bineînţeles, dacă am uitat vreuna foarte importantă, te invităm să ne atragi atenţia. Cu prietenie!

Jake şi Neytiri se pregătesc să spună o poveste oarecum asemănătoare cu cea din Titanic. Până la urmă ce să fie Titanic dacă nu relatarea conflictului dintre două lumi aparent fără nicio legătură, cea a lui Jack, surghiunită pe punţile de jos ale transatlanticului, şi cea a lui Rose, bogata, strălucitoarea, dar şi închistata lume a celor avuţi, în care sentimentele sunt bunul cel mai neglijat? Cu deosebirea că în Avatar personajele negative fac parte din tabăra lui, noul blockbuster al lui James Cameron nu schimbă decât contextul, luxurianta Pandora, iar încleştările dintre paşnica populaţie na'vi şi complicatele arme ale oamenilor îi dau mână liberă regizorului într-un domeniu în care e specialist: cel al efectelor speciale.

Pe lângă o mulţime de tehnologii revoluţionare, Cameron mai încearcă apele într-o direcţie: o poveste de dragoste în care ambii protagonişti au înfăţişare non-umană. Cât de bine va funcţiona ea vom vedea în decembrie, dar pariul făcut de Avatar n-are cum să nu ne aducă aminte de o altă iubire umano-extraterestră din viitorul apropiat. De această dată el este un fost soldat, actualmente taximetrist, iar ea e fiinţa perfectă sau, mai bine zis, Al cincilea element...

Unul dintre cele mai distractive SF-uri alte tuturor timpurilor, Al cincilea element mai că-şi face pierdut consistentul bagaj romantic printre explozii, călătorii interstelare, minunatele cântece ale Divei Plavalaguna şi răţoielile celui mai trăsnit DJ prezentator văzut vreodată la cinema, Ruby Rhod. Dar nu despre Chris Tucker vorbim, ci despre Milla Jovovich, al cincilea element, şi iubirea ei pentru Korben Dallas (Bruce Willis), iubire care salvează până la urmă Terra de iminenta sosire şi cotropire a Răului. Cu atâta andrenalină la bord şi răsturnări de situaţie cât cuprinde, ne este foarte uşor să uităm mesajul de "make love not war" al lui Luc Besson, regizorul şi scenaristul acestui reuşit şi original hibrid francezo-hollywoodian.

Dacă de unul dintre cele două filme care urmează cu siguranţă aţi auzit, pe al doilea este posibil să-l fi scăpat. La loc de cinste într-un top al celor mai frumoase prietenii umano-extraterestre ar trebui să se afle E.T. The Extra-Terrestrial şi Flight of the Navigator/Călător în timp şi spaţiu. Dacă primul titlu a fost adesea difuzat la televizor, al doilea a fost prezent mult timp doar în videotecile de cartier de la începutul anilor '90, deşi această poveste Disney despre prietenie merita cu prisosinţă o atenţie mai mare din partea televiziunilor.

Dacă E.T. este un SF "de casă" (îţi mai aminteşti această denumire a genului "dramă de familie" preferată de patronii videotecilor de pe vremuri?), Flight of the Navigator (1986) este un film mult mai aventuros, acesta fiind probabil şi motivul pentru care cei de la Disney vor să-l refacă. Protagonistul este Joey, un puşti de 12 ani răpit de o navă extraterestră şi readus pe Terra, doar că la 12 ani de la răpire. Foarte străin într-un mediu în care absolut totul s-a schimbat, Joey începe să aibă probleme în momentul când NASA capturează o farfurie zburătoare, iar în creierul lui Joey se descoperă, de către cercetătorii hotărâţi să afle ce s-a întâmplat cu cei 12 ani lipsă din istoria personală a băiatului, consistente informaţii despre manevrarea navei. O chemare telepatică a acesteia îl va reuni pe Joey cu Max, robotul însărcinat să conducă nava în toată galaxia şi să preleve forme de viaţă pentru a fi studiate pe Phaelon, planeta natală.

Bineînţeles, ai putea spune că prietenia cu un robot nu ar trebui să se regăsească în acest articol, dar Max, a cărui voce este cea a lui Paul Reubens, omul din spatele personajului Pee-wee Herman, are o personalitate atât de efervescentă, încât nu ai cum să nu-l îndrăgeşti şi să-i dai statutul şi onorurile unui prieten deplin. Că veni vorba de onoruri, filmul Disney nu uită să aducă un omagiu lui E.T. Într-una dintre scene, când Joey coboară din farfuria zburătoare în faţa unei benzinării şi-i spune vânzătorului că vrea să dea un telefon, o scenă îl arată pe acesta mărturisind încă şocat: "He just said he wanted to phone home".

Tot la mijlocul anilor '80, Wolfgang Petersen, pe atunci încă un începător la Hollywood (nu făcuse decât frumosul Poveste fără de sfârşit), regizează SF-ul Enemy Mine. Mesaj consistent, muzica lui Maurice Jarre şi interpretările lui Dennis Quaid şi Louis Gossett Jr. au atras atenţia asupra acestui film, şi el cu o lungă carieră în programele televiziunilor. La sfârşitul secolului 21, fiinţele umane poartă un război cu Drac-ii, o rasă extraterestră cu aspect reptilian. După o urmărire al cărei scop era să se nimicească reciproc, Willis şi Jeriba, protagoniştii de rase diferite, se prăbuşesc pe o planetă cu climat şi faună ostile şi, ei bine, învaţă ce este aceea comunicarea şi prietenia deşi întreg bagajul lor de cunoştinţe şi experienţe i-ar fi făcut mai degrabă să sară unul la gâtul celuilalt.

Cu siguranţă am uitat exemple importante de prietenii umano-extraterestre. Te rugăm să ni le aminteşti în comentarii.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
RODI59 pe 30 septembrie 2009 09:56
Cred ca s-ar putea include si "Intalnire de gradul III" al lui Francois Truffaut. Ce frumos este inconjurat Richard Dreyfuss ,la sfarsitul filmului, de extraterestrii care par foarte prietenosi si care vor sa-l duca cu ei, iar el este chiar incantat si nicidecum speriat.
De asemenea, Ed Harris care este salvat de niste minunate fiinte, in "Abis". Mi-au placut foarte mult ambele filme, tocmai datorita ideii ca nu suntem singuri in Univers si ca nu neaparat extraterestrii sunt rai si dusmani ai umanitatii.

cvfrangu@gmail.com pe 30 septembrie 2009 12:31
Va amintiti de filmele "Coconi" I si II...? Au fost de o gingasie deosebita !
Klara pe 30 septembrie 2009 12:54
In Stargate SG-1 se stabilesc multe relatii de prietenie intre oameni si extraterestri. De exemplu prieteniea dintre Teal'c si restul echipei SG1, relatia de dragoste dintre Daniel Jackson si Sha're, iar pe parcursul serialului oamenii se aliaza cu resa Asgard.
O alta relatie de prietenie ar mai fi si cea dintre Sam si Megatron din Transformers.
Si era sa uit ce era mai important: relatia dintre Superman(Clark Kent) si Lois Lane.

adela pe 30 septembrie 2009 14:49
Fratilor,cum de ati uitat de STAR TREK???? Atatea serii,diverse personaje,dar prietenia si relatiile interculturale dintre oameni si extraterestri erau omniprezente.In toate seriile aceasta e tema de baza.Eu cred ca ar trebui sa revedem cu totii filmele astea. Dar de STAR WARS ce ziceti???
fire2ice pe 30 septembrie 2009 16:01
Dar ce ziceti de "Contact", filmul cu Jodie Foster? Sau "Planeta maimutelor"?Si, dupa cum a amintit si Klara, cum ati putut uita de "Superman"?
pt Klara pe 30 septembrie 2009 16:09
relatie de prietenie dintre Sam si Megatron????? vroiai sa zici dintre Sam si Optimus Prime, liderul Autobotilor, robotii buni din film... Megatron este liderul Decepticonilor si il cam vrea mort pe Sam, nu prea este nici o relatie de prietenie acolo :))))
StefanDo pe 30 septembrie 2009 17:07
am incercat sa ne concentram pe relatii puternice, apropiate, si nu unele la distanta, ca cele din intalnire de gr. 3, contact si abis, acolo extraterestrii sunt simple prezente. totodata am evitat serialele. Klara, Superman este extaterestru doar din punct de vedere tehnic, m-am gandit la el, dar a picat "la montaj", ca si cocoon, care mi-a placut si mie mult. Am mai taiat de pe lista, din ratiuni de spatiu, Mama mea este o extaterestra sau Ghidul autostopistului galactic.
Klara pe 30 septembrie 2009 18:34
:))lol... chiar am zis Megatron...A trecut ceva timp de cand am vazut Transformers... ai dreptate - Optimus Prime. imi cer scuze ;)
In ceea ce-l priveste pe superman, mi s-a parut important pt ca desi a locuit pe Pamant de cand era bebelus si se "amesteca" foarte bine printre oameni, e destul de diferit si e evident ca "nu e de pe-aici". In plus eu am urmarit si in jur de 7 sezoane din Smallville unde sunt prezentate mai multe detalii.
Oricum articolul e interesant. La mai multe!

Edbah pe 1 octombrie 2009 09:26
Foarte bun articolul. A fost o placere sa-l citesc.
O singura mentiune - un film care m-a impresionat in copilarie si care, cu siguranta, isi merita locul in acest articol - STARMAN cu Jeff Bridges si Karen Allen.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells