« Înapoi la pagina festivalului

Prima zi la TIFF

de Ştefan Dobroiu in 29 Mai 2010
Prima zi la TIFF

După un zbor într-un avion cât un microbuz şi turbulenţe numai bune să rearanjeze hainele aruncate de-a valma în valiză, iată-ne ajunşi la Cluj, cazaţi la doi paşi de cinema Victoria şi deci gata să gustăm din generoasa selecţie de anul acesta a TIFF-ului.

Din cauza unor mici probleme de programare, am pierdut primul film de pe lista celor trei de vizionat ieri: Brotherhood/Frăţia al lui Nicolo Donato, premiat anul trecut la Roma. Nicio problemă, mai este timp să revedem această incursiune în viaţa unor homosexuali danezi a căror relaţie de dragoste este greu încercată de grupul de extremă dreapta din care fac parte.

În orice caz, ziua s-a dovedit fructuoasă, cu două titluri aparent "de încălzire", dar foarte puternice.

În primul rând Mama/Madeo, al coreeanului Joon-ho Bong (dacă nu ai văzut Monstrul lui, ar fi bine să-i dai o şansă, este un melanj de genuri extrem de tonic), care ne poarta în complicatul hăţiş al reacţiilor unei mame ce trebuie să-şi salveze fiul de închisoare. Extrem de imprevizibil şi cu o excelentă Hye-ja Kim în rolul principal, Mother ne arată că o mamă nu se va da în lături de la nimic atunci când fiului ei retardat i se înscenează o crimă şi este băgat la zdup, de unde încearcă, fără prea mare mare succes, să-şi amintească ce s-a întâmplat. Mama începe o întreagă serie de interogatorii, investigaţii "sub acoperire" şi alte activităţi detectivistice, dar nu se opreşte deloc aici pentru a descoperi adevărul. Categoric de văzut, chiar dacă durata de peste două ore ar fi putut fi o idee scurtată. Oricum, la capitolul "imprevizibil", filmul lui Joon-ho Bong are nota zece!

La fel este situaţia şi cu Sell Out!, un muzical ce bifează câteva premiere în cinema-ul asiatic: este primul muzical din Malaezia realizat direct în limba engleză de către un debutant, care scrie, regizează şi compune muzica acestei poveşti despre originalitate, creativitate şi nebunia consumeristă, într-un melanj de comic, absurd şi tragic (eroina realizatoare de emisiuni de artă va ajunge să facă un reality-show despre ultima clipă a bolnavilor în stare terminală) cât se poate de captivant. Realizat cu un buget minuscul de Yeo Joon Han, Sell Out! se vede că a fost improvizat "pe genunchi", dar are unele secvenţe ce într-o cinematografie civilizată (cum nici cea din România nu e) ar fi costat imens.

Urmează Miss Kicky, Floarea de gheaţă şi versiunea completă a celebrului Metropolis!

Taguri:  festival:tiff 2010

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Radu1711 pe 30 mai 2010 12:46
tare de tot

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells