Îngerii lui Charlie se pregătesc să revină pe marile ecrane într-o nouă versiune, iar primele imagini de la filmări au fost publicate de revista Entertainment Weekly, alături de interviul acordat de regizoarea peliculei, Elizabeth Banks.
Cap de afiş al producţiei este fostul star al filmelor Twilight, Kristen Stewart. Ea va fi Sabrina Wilson, o tănără cu multiple abilităţi, dar şi o petrecăreaţă pe cinste. Naomi Scott (pe care o vom vedea şi în Aladdin, adaptarea live-action a Disney) va fi Elena Houghlin, o specialistă în tehnologie descrisă drept „sufletul peliculei”, iar Ella Balinska o va juca pe Jane Kano, fost agent MI6, responsabilă cu partea mai dură a misiunilor.
Banks – care a debutat în lungmetraj cu Pitch Perfect 2 – va apărea şi în film drept Bosley, ajutorul de nădejde al „îngerilor”. Personajul a fost regândit şi adaptat, astfel încât vom vedea, sub acelaşi nume, alţi doi actori: Patrick Stewart şi Djimon Hounsou.
„Bosley reprezintă acum un fel de rang în organizaţie, cum este cel de locotenent. Până acum, „îngerii” au fost interpretaţi de actriţe diferite şi au avut nume diferite, însă Bosley şi-a păstrat numele indiferent de producţie şi de cine l-a interpretat. Ne-am gândit, din acest motiv, că el ar fi mai mult decât un simplu nume”, a explicat Banks.
Banks a vorbit şi despre vocea misteriosului şef al organizaţiei, Charlie, aleasă pentru a semăna cât mai mult cu a lui John Forsythe, care a dat glas personajului în serialul anilor ’70 şi filmele din anii 2000. Actriţa şi regizoarea a ţinut să menţioneze că noul Charlie’s Angels nu este tocmai un reboot, ci mai degrabă o continuare a poveştii, în care coexistă şi celelalte echipe de „îngeri”. În viziunea lui Banks, în cei 40 ani de existenţă, agenţia de spionaj a lui Charles Townsend s-a dezvoltat excelent financiar şi s-a răspândit în întreaga lume, lucru ce va asigura celor trei agente deghizări multiple şi gadget-uri de ultimă oră.
Filmul se va lansa şi în cinematografele noastre pe 8 noiembrie.