Primul clip din Larry Crowne!

de Ştefan Dobroiu în 1 Mar 2011
Primul clip din Larry Crowne!

Duminică seara Tom Hanks a fost invitat al emisiunii Jimmy Kimmel Live, ocazie cu care a prezentat în premieră mondială un clip din noul său film, Larry Crowne. Regizor, co-scenarist şi protagonist al filmului, Tom Hanks împarte ecranul cu Julia Roberts, în a doua colaborare a celor doi actori de la excelentul lor Charlie Wilson's War.

Hanks interpretează personajul titular, pe Larry Crowne, un bărbat între două vârste obligat s-o ia de la capăt după ce îşi pierde slujba din cauza crizei. Dacă tot nu are ce face, eroul se gândeşte şi să-şi termine colegiul de care n-a avut timp în tinereţe, prin urmare ajunge elevul lui Mercedes, profesoara interpretată de Roberts. Cum arată una din interacţiunile lor, poţi vedea în clipul de mai jos, dar cert este că între cei doi va fi ceva mai mult decât o relaţie profesor-elev.

Scenariul a fost scris de Hanks în colaborare cu Nia Vardalos, scenarista şi actriţa răspunzătoare pentru hitul My Big Fat Greek Wedding, filmul realizat cu doar 5 milioane de dolari care a încasat 370 de milioane la nivel mondial.

Dacă ne întrebi pe noi, Larry Crowne pare să fie suflul proaspăt al verii. Comedia dramatică se lansează în Statele Unite pe 1 iulie şi deocamdată nu a fost confirmată în programul cinematografelor de la noi.

Spune-ne ce părere ai despre clip!

Părerea ta

Spune-ţi părerea
gogu pe 1 martie 2011 15:03
mare actor, omul asta
legolas05 pe 1 martie 2011 16:34
foarte tare
rob3rt_89 pe 1 martie 2011 18:15
asta s-a intamplat imediat dupa oscaruri ..... scena prezentata nu mi se pare prea grozava

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells