Producătorul Ana, mon amour acuză CNC de nerespectarea regulamentului

de Ştefan Dobroiu în 2 Oct 2014
Noul proiect al lui Călin Peter Netzer ar fi trebuit să primească 2,97 milioane lei

Ana, mon amour, primul proiect cinematografic al lui Călin Peter Netzer după câştigarea Ursului de Aur cu Poziţia copilului în 2013, s-a clasat pe locul întâi, în ordinea punctajelor, la cea mai recentă ediţia a concursului de finanţări organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (detalii AICI). Suma primită a fost de 1,59 milioane de lei, sumă ce a nemulţumit producătorul Parada Film.

Într-un comunicat primit la redacţie se precizează: "Având în vedere sumă solicitată de Parada Film la această sesiune CNC, filmului ar fi trebuit să i se acorde 2,97 milioane de lei, dar i-a fost alocată finanţarea de 1,59 milioane. Prin această decizie, directorul interimar şi majoritatea membrilor din comisia de administraţie a Centrului Naţional al Cinematografiei au încălcat legislaţia, care impune ca primul clasat de la fiecare secţiune să primească creditul solicitat (art. 43, alin. 2, lit a din Regulament, Ordonanţa 2335/14 august 2006), şi hotărârea comisiei de administraţie CNC (PV 09.05.2014 care stabileşte plafonul maxim de 2.970.000 lei pentru casele de producţie). Parada Film va transmite aceste nereguli Ministerului Culturii printr-o contestaţie".

Producătorul Parada Film mai precizează că Centrul Naţional al Cinematografiei afectează producţia lui Ana, mon amour, care ar trebui să înceapă la anul, şi prin întârzierea (cu aproape o lună - n.r.) anunţării rezultatelor concursului. Această întârziere afectează aplicaţiile la fonduri străine, din Germania şi Franţa, aplicaţii care se pot realiza numai după obţinerea unei finanţări de la CNC. "Şansele filmului de a primi finanţările internaţionale necesare scad", declară producătorul Oana Kelemen în comunicatul Parada Film.

Bugetul filmului se ridică la aproximativ două milioane de euro, iar premiera, dacă proiectul nu va fi afectat de întârzierea CNC şi de soluţionarea contestaţiei depuse la Ministerul Culturii, ar trebui să aibă loc în 2016.

Ana, mon amour este "un film al situaţiilor de crizムdintr-un cuplu, al dependenţelor şi al raporturilor de forţe dintre doi parteneri", bazat pe romanul "Luminiţa, mon amour" de Cezar-Paul Băƒdescu. Scenariul semnat de autor şi de regizor "realizeazムo analizムdetaliatムa unei relaţii de cuplu disfuncţionale, în care se reflectムindivizii cu problemele lor psihice, dar şi societatea în care trăƒiesc, religia şi mentalităţile colective".

Foto: Călin Peter Netzer, în timpul filmărilor la Poziţia copilului.

Exploreaza subiecte similare:

Călin Peter Netzer, Oana Kelemen, Poziţia copilului

Alte știri din cinema

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Şefa de la Lucasfilm deplânge reacţiile fanilor la noile seriale Star Wars

Ce oameni răi: după Ridley şi Ahsoka, a venit rândul lui The Acolyte să stârnească furia fanilor

Merită un munte de lasagna: Garfield domină din nou topul încasărilor

Cele trei premiere ale săptămânii trecute nu au reuşit să îl întreacă pe motanul portocaliu

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells